Dorin Recean

În cadrul vizitei sale l-a Kiev, premierul Dorin Recean a avut întâlniri cu președinta Ungariei Katalin Novák și cu prim-ministrul Finlandei Petteri Orpo. Întrevederile au avut loc pe 24 august. În discuția cu șefa statului ungar, s-a pus accent pe situația regională și eforturile depuse de Republica Moldova în procesul

Premierul Dorin Recean a participat la Summit-ul „Platforma Crimeea”, care s-a desfășurat astăzi la Kiev. Prim-ministrul a susținut un discurs în care a dat asigurări că țara noastră va susține Ucraina în războiul declanșat de Rusia până la victorie, întrucât știe ce înseamnă agresiunea rusă, experimentând-o în 1992, în regiunea

În cadrul vizitei la Kiev, premierul Dorin Recean a avut o întrevedere, pe 23 august, cu omologul său ucrainean Denis Șmîgal. Oficialii au convenit ca Moldova și Ucraina să dezvolte un control comun la frontiera dintre cele două state. Guvernul de Kiev a publicat o înregistrare video din timpul întâlnirii

Prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean întreprinde, în perioada 22-24 august, o vizită de lucru în capitala Ucrainei, Kiev. Despre acest fapt indică o dispoziţie publicată pe 22 august în Monitorul Oficial, scrie Moldpres. Potrivit sursei, în deplasarea sa la Kiev, premierul este însoţit de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii

Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, fostul deputat Alexandr Slusari, a venit cu reacție, după ce Guvernul a alocat din Fondul de Rezervă 200 milioane lei pentru fermieri. Slusari a criticat, într-o postare publică, mesajul transmis de prim-ministrul Dorin Recean în ședința Cabinetului de miniștri din 21 august, potrivit căruia banii care

Guvernul a aprobat alocarea a 200 de milioane de lei pentru fermieri. Potrivit lui Dorin Recean, „acesta este un efort pe care toată societatea îl depune pentru a ajuta pe cei care au pierderi”. Premierul și-a exprimat speranța că „fermierii apreciază faptul că toată societatea îi ajută să depășească aceste

Asociația Forța Fermierilor – a cărui director executiv este Alexandru Slusari, fost deputat, actual membru în consiliul societății SA Energocom – au declarat că sunt nemulțumiți de întâlnirea cu ministrul Agriculturii Vladimir Bolea. Ei vor o discuție cu premierul Dorin Recean, „nu mai târziu de săptămâna viitoare”. Dacă prim-ministrul nu

Prim-ministrul Dorin Recean a participat, pe 17 august, la Reuniunea Diplomației Republicii Moldova. Promovarea imaginii țării în capitalele lumii și a obiectivului principal de integrare europeană a Republicii Moldova au constituit principalele teme de discuție în dialogul premierului cu diplomații reuniți la Chișinău. Șeful Guvernului a accentuat rolul ambasadorilor și

Situația actuală în domeniul protecției copiilor și acțiunile ce urmează a fi întreprinse de autorități pentru crearea unui sistem centrat pe interesele acestora au fost discutate la ședința Consiliului național pentru protecția drepturilor copilului. Întrunirea a fost prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Șeful Executivului a salutat reluarea activității Consiliului, menționând

Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor – a cărui director executiv este Alexandru Slusari, fost deputat, actual membru în consiliul societății SA Energocom – au declarat că își rezervă dreptul de a protesta cu tehnică agricolă și de a bloca traseele naționale. Aceasta se va întâmpla dacă „tentativele asociației vor fi din

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x