gov.md

FOTO „Ne-am propus să facem ca procesul integrării europene să devină ireversibil”. Recean s-a întâlnit la Kiev cu președinta Ungariei și premierul Finlandei

În cadrul vizitei sale l-a Kiev, premierul Dorin Recean a avut întâlniri cu președinta Ungariei Katalin Novák și cu prim-ministrul Finlandei Petteri Orpo. Întrevederile au avut loc pe 24 august.

În discuția cu șefa statului ungar, s-a pus accent pe situația regională și eforturile depuse de Republica Moldova în procesul de avansare pe agenda europeană.

De asemenea, au fost analizate posibilitățile de dinamizare a colaborării dintre cele două țări prin extinderea cooperării economice, sporirea exporturilor și atragerea investițiilor.

gov.md
gov.md

Temele de discuție în cadrul întrevederii premierului Dorin Recean cu prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, s-au axat pe securitatea regională, tranziția la economia verde și aderarea Republicii Moldova la blocul comunitar.

Prin implementarea unui program de reforme ambițios, ne-am propus să facem ca procesul integrării europene să devină unul ireversibil. Apreciem susținerea țărilor europene și fortificăm dialogul nostru pe domeniile de interes comun”, a spus premierul Dorin Recean.

gov.md
gov.md

Amintim că, în perioada 22-24 august, premierul Dorin Recean efectuează o vizită oficială la Kiev. Oficialul moldovean a avut întrevederi cu conducerea de vârf a Ucrainei: președintele Vladimir Zelenski, șeful legislativului Ruslan Stefanchuk și premierul Denis Șmîgal. De asemenea, prim-ministrul Recean a reprezentat Republica Moldova la Summit-ul „Platforma Crimeea”, în cadrul căruia a susținut un discurs.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: