droguri

Poliția a reținut doi bărbați, de 23 și 46 de ani, cu un pachet de droguri asupra lor. Incidentul a avut loc noaptea trecută pe strada Muncești din capitală. Potrivit poliției, un echipaj de carabinieri a observat bărbații, care au devenit agitați la apariția militarilor. Acest fapt le-a dat de

Câțiva ofițeri de poliție, pe numele cărora s-a deschis un nou dosar penal pentru escrocherie, la sfârșitul anului trecut, susțin că dosarul a fost din nou falsificat. Polițiștii consideră că este o continuare a răzbunării din partea colaboratorilor Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI: acum cinci ani, ei erau

Oamenii legii au deconspirat un grup criminal specializat în traficul ilicit de droguri din care ar face parte și militari prin contract, funcționari ai Inspectoratului General de Carabineri (IGC) al MAI. Potrivit unui comunicat publicat pe 1 februarie, acum câteva zile, s-a reușit reținerea angajatului IGC, dar și a unui

Oamenii legii au reținut patru persoane care comercializau pastile psihotrope de tip „Subutex”. Acestea erau introduse în țară prin intermediul autobuzelor de rută, fiind ascunse în colete, printre produse alimentare.

O grupare infracțională specializată în contrabandă cu produse narcotice în proporții deosebit de mari, introduse în Republica Moldova prin intermediul coletelor poștale a fost anihilată de către oamenii legii. Potrivit poliției, vameșii au depistat un colet, care conținea 200 g de droguri de tip PVP. Un bărbat în vârstă de

Oamenii legii au destructurat activitatea ilicită a unui grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP prin intermediul magazinelor online. Forțele de ordine au reținut 9 persoane și au sechestrat droguri în valoare de aproximativ 8 mln de lei. În cadrul operațiunii au fost efectuate 23 de percheziții,

Tânăra din Comrat, despre care presa a scris că și-ar fi ucis mama, în timp ce se afla sub efectul drogurilor, este învinuită de omor intenționat, iar procurorii solicită plasarea acesteia în arest pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanta Procuraturii Generale, Maria Vieru,

O schemă de contrabandă cu substanțe narcotice în proporții deosebit de mari a fost deconspirată, anunță Serviciul Vamal pe 14 decembrie. Drogurile erau introduse în țară prin intermediul coletelor poștale. Potrivit comunicatului de presă, unul dintre figuranții în dosar era responsabil de efectuarea online a comenzilor de substanțe narcotice din

Oamenii legii au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP prin intermediul magazinelor online. Valoarea drogurilor sechestrate se ridică la suma de aproximativ 1,4 mln de lei. Gruparea a fost documentată pe parcursul a două luni. Potrivit oamenilor legii, liderul grupării a

Un bărbat, în vârstă de 29 de ani din Chișinău a fost reținut în flagrant după ce s-a prezentat la oficiul poștal pentru a ridica un colet cu droguri. Cazul a avut loc la data de 25 noiembrie curent. Substanțele narcotice au fost introduse în țară printr-un colet poștal, ajuns

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x