drumuri

Reprezentanții Guvernului au declarat că toate instituțiile statului sunt mobilizate pentru a gestiona situația legată de furtuna de zăpadă. Potrivit autorităților, se efectuează lucrări de patrulare, deszăpezire și combatere a lunecușului. Au fost folosite peste 42 de tone de material antiderapant și 37 de tone de sare tehnică. Guvernul a

Circulația pe drumurile din centrul și sudul Republicii Moldova devine din ce în ce mai complicată, susține ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. Potrivit oficialului, situația se agravează cu fiecare oră. Ministrul Andrei Spînu a scris pe rețelele de socializare că toate serviciile Administrației de Stat a Drumurilor sunt

Polițiștii au anunțat, în dimineața zilei de 26 noiembrie, că pe întreg teritoriul Republicii Moldova se circulă în condiții de iarnă. Trasee blocate nu sunt la această oră – au precizat oamenii legii, adăugând că din cauza viscolului starea drumurilor se poate schimba. Reprezentanții Poliției Republicii Moldova au recomandat șoferilor

Executivul a aprobat, în cadrul ședinței din 19 iulie, modificări la Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2023. Astfel, 736 milioane de lei vor fi alocate suplimentar Fondului rutier, pentru întreținerea celor 5951 km de drumuri naționale, inclusiv în vederea reparării drumurilor regionale aflate

Premierul Dorin Recean a vorbit la ședința Guvernului despre necesitatea majorării salariilor miniștrilor. El a numit „absurd” când un ministru „are un salariu mai mic decât cineva care lucrează pe șantier” sau când „șefii de direcție din ministere au salarii mai mici decât chelnerii din cafeneaua de vizavi” de Guvern.

29 de drumuri naționale din România au fost închise, complet sau pe tronsoane, din cauza vremii. Mai mult de 400 de persoane au avut nevoie de ajutorul pompierilor. Acestea au rămas în autovehiculele blocate în drumurile înzăpezite. În Botoșani și Iași, care se află sub cod roșu, circulația este interzisă

Banca Europeană de Investiții (BEI) va oferi Republicii Moldova un împrumut adițional în valoare de 100 de milioane de euro. La ședința plenară din 29 decembrie, deputații au ratificat, cu 67 de voturi, Contractul de finanțare între Republica Moldova și BEI pentru suplinirea și realizarea în continuare a proiectului ”Moldova

Executivul a aprobat în cadrul ședinței din 27 decembrie un proiect care prevede majorarea cu 55,5 mil lei a volumului mijloacelor financiare destinate întreținerii drumurilor, în special pentru a asigura pregătirea rețelei de drumuri naționale pentru perioada de iarnă 2022-2023. Vicepremierul Andrei Spînu susține că banii au fost realocați de

Edilul de Chișinău Ion Ceban spune că toată noaptea echipele Primăriei s-au aflat în teren pentru a combate ghețușul. Potrivit lui Ceban, străzile și trotuarele au fost prelucrate cu material antiderapant. De cealaltă parte, Poliția Republicii Moldova atenționează că suprafața carosabilă este alunecoasă și înseamnă șoferii să adapteze viteza la

Peste 85 de km de drum din țară vor fi reabilitați în cadrul Proiectului „Reabilitarea Drumurilor în Moldova IV”. În acest sens, Guvernul a aprobat modificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) privind realizarea lucrărilor de construcție şi reabilitare a drumurilor în

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x