Andrei Mardari / NewsMaker

Ministrul Infrastructurii: „Circulația pe drumuri devine din ce în ce mai complicată”

Circulația pe drumurile din centrul și sudul Republicii Moldova devine din ce în ce mai complicată, susține ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. Potrivit oficialului, situația se agravează cu fiecare oră. 

Ministrul Andrei Spînu a scris pe rețelele de socializare că toate serviciile Administrației de Stat a Drumurilor sunt mobilizate.

„Prieteni, ninge și viscolește mult în zona de centru și sud a țării. Situația se agravează cu fiecare oră. Indiferent de efortul drumarilor circulația pe drumuri devine din ce în ce mai complicată. Vă îndemnăm să evitați ieșirile pe drumuri pe cât de mult e posibil. Toate serviciile Administrației de Stat a Drumurilor sunt mobilizate”, a comunicat oficialul.

Între timp, în suportul polițiștilor au ieșit în teren mascații de la Fulger. Un camion și două mașini de teren se îndreaptă spre Anenii Noi și Căușeni. În localitățile din țară activează în regim sporit 1400 de polițiști. „Colegii noștri oferă suport participanților la trafic și entităților specializate, în contextul în care se circulă cu dificultate”, au declarat reprezentanții Poliției.

***

În Republica Moldova a fost prelungit Codul galben de vânt puternic. Intensificările vântului vor continua și luni. Avertizarea este valabilă până pe 27 noiembrie, ora 13:00. Polițiștii au anunțat pe 26 noiembrie că pe întreg teritoriul Republicii Moldova se circulă în condiții de iarnă.

Au fost anunțate restricții de circulație pentru camioane în punctul de trecere Leușeni-Albița, la intrarea în România. Partea română interzice temporar circulația acestora. Iar în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați se permite deplasarea camioanelor numai dacă mijlocul de transport este echipat corespunzător.

O ambulanță, cu o echipă de medici la bord, a derapat de pe traseu la Ceadîr-Lunga. La Comrat, la fel a derapat de pe traseu un microbuz de rută cu 10 persoane la bord. Iar la Cahul a rămas blocat un autobuz de pe ruta Giurgiulești-Chișinău. Precizările au fost făcute de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, solicitați să intervină în localitățile din țară pe 26 noiembrie.

O persoană a decedat, iar alte două se află la spital urmare a unui accident rutier produs pe un traseu, spre raionul Nisporeni. Șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac de pe marginea carosabilului. Potrivit oamenilor legii, cauciucurile din față ale mașinii erau pentru sezonul de iarnă, cele din spate – pentru sezonul de vară. Într-un alt accident rutier, la Orhei, o femeie a murit iar trei pasageri au fost transportați la spital. Șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă și a ajuns cu mașina într-un copac.

Mai multe trasee au fost blocate din cauza zăpezii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Cecan / NewsMaker

„Adevărurile parțiale” pot influența alegerile din Găgăuzia? Serebrian: Turcia poate fi un aliat al Moldovei în combaterea dezinformării

Rețelele sociale și finanțarea ilicită se numără printre riscurile pentru alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie, consideră ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian. Diplomatul a declarat, într-un interviu pentru „Veridica”, că Ankara nu susține un anumit candidat la funcția de bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare și este interesată ca scrutinul să se desfășoare fără interferențe externe.

Întrebat ce tipuri de interferențe consideră cele mai periculoase pentru scrutin, Serebrian a menționat finanțarea ilicită, dar a atras atenția în special asupra influenței rețelelor sociale.

„Cred că rețelele sociale sunt chiar mai penetrante decât presa în regiune, iar acest lucru s-a văzut și în Republica Moldova, în general, precum și la ultimele alegeri din România. Rețelele sociale pot juca un rol important în distorsionarea opiniilor, în promovarea unor informații parțial corecte sau a unor adevăruri parțiale, care deseori sunt mai periculoase decât minciunile totale”, a declarat ambasadorul.

Serebrian a spus că, în prezent, locuitorii Găgăuziei se informează în principal în limba rusă. El a precizat, însă, că acest lucru nu înseamnă că toate sursele respective sunt pro-ruse. În opinia sa, presa din Turcia poate oferi regiunii și alte surse de informare. Referindu-se la combaterea dezinformării în autonomie, ambasadorul a spus că „Turcia poate fi un aliat important și firesc”.

În ceea ce privește poziția Ankarei față de alegerile din Găgăuzia, ambasadorul a spus că autoritățile turce nu și-au exprimat preferința pentru vreun candidat.

„Ankara este interesată, întâi de toate, ca alegerile să fie libere și corecte și să fie respectată decizia populației din entitatea autonomă. Nu a fost exprimat vreun punct de vedere de către Ankara oficială sau chiar de către deputați care să indice că ar prefera un anumit bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare”, a mai declarat Serebrian.

Ambasadorul țării noastre în Turcia a adăugat că este important să nu se repete ceea ce, potrivit lui, s-a întâmplat la alegerile precedente: „interferențe străine, acțiuni subterane care vizau subminarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și subminarea stabilității Republicii Moldova prin crearea unor animozități artificiale între Chișinău și Comrat”.

Întrebat dacă Turcia va avea observatori la scrutin, Serebrian a răspuns: „Fără îndoială că vor fi observatori și din partea organizațiilor internaționale din care Turcia face parte. Vor fi, de asemenea, observatori din partea societății civile. Cred că nu doar din Turcia vor fi observatori pentru aceste alegeri”.

Diplomatul consideră că observatorii ar trebui să urmărească și perioada premergătoare votului, în special ultima săptămână, când, spune el, pot apărea controverse. Serebrian a pledat pentru o prezență internațională neutră la alegerile din autonomie, inclusiv din partea Turciei.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: