Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 19 iulie, proiectul de lege privind performanța energetică a clădirilor. Astfel, vor apărea certificate de performanță energetică ce vor face mai atractive pe piața imobiliară locuințele, care corespund anumitor standarte în domeniu. Totodată, vor exista specialiști, care vor oferi consultanță în domeniu, fiind
Clădirile din domeniul public al statului, care nu îndeplinesc cerințele minime de performanță energetică, vor fi renovate, anual, începând cu anul 2024. Acest lucru se regăsește într-un PROIECT de lege, votat în prima lectură de 61 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Autorii documentului propun ca, începând cu
Republica Moldova va beneficia de un grant în valoare de 12,4 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru proiecte de reabilitare energetică a clădirilor publice. Principalii beneficiari ai proiectului vor fi instituțiile de menire socială – spitalele republicane, municipale și raionale, grădinițele și școlile. În cadrul ședinței de astăzi,
Crizei energetică cu care se confruntă Republica Moldova impune necesitatea unor investiții mai ample în eficiența energetică a clădirilor construite în Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de viceprim-ministrul Andrei Spînu, tot el ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale astăzi, la Moldova Real Estate Forum. Vicepremierul propune ca
Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova un grant în valoare de 15 milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru eficientizarea energetică a instituțiilor publice din țara noastră. Un acord în acest sens a fost semnat azi, 13 septembrie, de viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), și
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) vor primi ajutor nerambursabil din partea statului, în valoare de până la 2 milioane lei, pentru tehnologizarea și retehnologizarea afacerilor, și până la 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor care vor asigura reducerea consumului de energie electrică, cu cel puțin 15% față de consumul
Începând cu ziua de astăzi, Agenția pentru Eficiență Energetică anunță oficial lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”. Astăzi, în cadrul unui eveniment festiv organizat de către Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii și Agenția pentru Eficiență Energetică, prin semnarea
Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova” a fost ratificat, astăzi, de Parlament. Valoarea contractului dintre Guvern și BEI constituie 30 de milioane de euro. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru creșterea eficienței energetice în cadrul instituțiilor
Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea Proiectului ,,Eficiența energetică în Republica Moldova”, în sumă de 30 de milioane de euro, semnat la Chișinău la 10 decembrie 2021. Proiectul este orientat spre implementarea
În următoarele decenii, noi, moldovenii, vom trebui să facem față mai multor provocări. Pentru ca să asigurăm copiilor și nepoților noștri un viitor în siguranță, va fi necesar să înfruntăm efectele schimbărilor climatice și riscurile aprovizionării cu resurse energetice primare. Plus la toate, Republica Moldova va trebui să importe din