Franța a înghețat activele Băncii Centrale a Rusiei în valoare de 22 de miliarde de euro, precum și conturile și proprietățile imobiliare ale persoanelor fizice, care au căzut sub sancțiunile anti-ruse ale țărilor occidentale. Anunțul a fost făcut de ministrul francez al Economiei și Finanțelor Bruno Le Maire, potrivit Novaya
Germania va acorda Republicii Moldova un ajutor imediat în valoare de 3 milioane de euro și va prelua din țara noastră 2500 de refugiați. Anunțul a fost făcut de ministra Afacerilor Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, aflată într-o vizită la Chișinău. „Efectele războiului vin și în Republica Moldova. Ieri am
Franța va primi 2.500 de refugiați ucraineni care se află acum pe teritoriul Moldovei. Acest lucru a fost anunțat în seara zilei de 11 martie de către ministrul francez de interne Gerald Dermanin. El a explicat că reinstalarea refugiaților din Moldova este coordonată acum de Comisia Europeană. „Comisia Europeană coordonează
La Ministerului Afacerilor Interne, astăzi, a avut loc un eveniment de recepționare a unor loturi de asistență umanitară oferit de Franța și Regatul Țărilor de Jos, prin Mecanismul de protecție civilă al UE. Asistența este îndreptată spre refugiații ucraineni, stabiliți în Moldova. Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, a declarat că
Un moldovean, în vârstă de 27 de ani, intenționa să ajungă în Franța cu peste 1 000 de pachete de țigări, tăinuite în mai multe spații special amenajate în autoturismul său. Cazul a fost înregistrat în data de 20 februarie la postul vamal Sculeni. Potrivit Serviciului Vamal, bunurile urmau să
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a comunicat sâmbătă seara, într-o convorbire telefonică, omologului său francez Emmanuel Macron că Ucraina nu va răspunde provocărilor ruseşti din estul Ucrainei şi că Kievul rămâne pregătit pentru a dialoga cu Moscova. Potrivit administraţiei prezidenţiale franceze „el a comunicat voinţa de a nu riposta la provocările de
Persoanele prinse cu un certificat COVID fals în Franţa nu vor fi sancţionate dacă decid în cele din urmă să se vaccineze, conform unei noi măsuri publicate luni de autorităţile sanitare franceze. A fost creată totodată o procedură prin care centrele de vaccinare să poată şterge certificatele false din baza
Angajații vamali de la Leușeni au contracarat o tentativă de scoatere ilegală din țară a 2400 pachete de țigări nedeclarate, destinate comercializării ilicite în UE. Produsele din tutun erau ascunse în două valize neînsoțite, într-un autocar ce se deplasa spre Franța. Valoarea estimativă pe piața neagră din Uniunea Europeană este
Franța va începe săptămâna aceasta să administreze pastila Pfizer anti-COVID, prima pastilă pentru tratarea COVID-19 aprobată în 27 de țări din UE. Franța se confruntă în continuare cu foarte multe cazuri de infectare cu coronavirus, însă numărul de spitalizări pentru cazurile grave a scăzut, iar guvernul francez a început miercuri
Republica Moldova este plasată în lista țărilor portocalie de către autoritățile Franceze. Drept urmare, toți pasagerii vaccinați sau nevaccinați trebuie să prezinte, înainte de plecare, un test PCR negativ sau un test antigen efectuat cu mai puțin de 48 h până la plecare. „Pasagerii nevaccinați pot călători spre Franța, doar