furt

Trei minori cu vârstele de 14 și 15 ani, originari din Chișinău și Comrat au fost reținuți pentru comiterea a trei furturi din automobile. Potrivit poliției, aceștia nu sunt la prima abatere, anterior fiind documentați pentru infracțiuni similare. Potrivit oamenilor legii, minorii, în perioada 10-13 ianuarie, atât pe timp de

Ex-șefa casei unei sucursale a unei bănci a fost condamnată la 5 ani și 7 luni închisoare. Aceasta este învinuită că în intervalul lunilor februarie – iunie 2020, având acces liber la bani, aceasta a furat peste 3,5 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă emis de procuratura generală,

Doi indivizi, originari din UTA Găgăuzia și Taraclia, au fost plasați în arest de către oamenii legii. Potrivit poliției, pe parcursul lunilor septembrie – octombrie 2020, aceștia au pătruns în patru magazine specializate din mun. Chișinău și Bălți, de unde au sustras mai multe telefoane mobile. Prejudiciul cauzat constituie 500

Doi tineri din raionul Criuleni sunt suspectați că au jefuit un oficiu poștal. Acest lucru a fost anunțat pe 8 decembrie de către Inspectoratul General de Poliție. Potrivit oamenilor legii, prejudiciul cauzat este estimat la 12,5 mii lei. Incidentul a avut loc în satul Drăsliceni în noaptea de 24-25 noiembrie.

„Dosarul furtul miliardului este practic finalizat, procurorii cunosc în totalitate schema în baza căreia banii erau puși în circulație”. Despre aceasta a declarat controversatul om de afaceri Veaceslav Platon în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, pe 24 noiembrie. Întrebat de ce în ultima perioadă nu a venit

Primarul general al municipiului Chișinău susține că se încearcă furtul proprietății municipale. Potrivit acestuia, este vorba despre o construcție provizorie din inima orașului, care de mulți ani a rămas abandonată. Ion Ceban nu a precizat cine anume ar încerca „să fure” proprietatea. Construcția se află lângă Academia de Studii Economice

Șeful departamentului IT al Partidului Democrat, Mihai Cucoș, care a fost arestat după ce s-au făcut percheziții la fostul sediu al PDM, rămâne în arest. NM a aflat că, Curtea de Apel a respins cererea avocatului acestuia privind schimbarea măsurii preventive. Cei de la PDM susțin că Mihai Cucoș nu

Un minor, în vârstă de 15 ani, a fost reținut de poliție, fiind suspectat de sustragerea a circa 18 000 de lei dintr-un automobil. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, pe 16 iulie, oamenii legii au fost alertați despre un furt din satul Bălăbănești, raionul Criuleni. Din cercetările efectuate de polițiști

Doi bărbați cu vârstele de 26 și, respectiv, 32 de ani, originari din Comrat și Leova, membri ai unui grup infracțional specializat în furturi de safeuri, au fost arestați, fiind învinuiți de comiterea unor serii de furturi pe teritoriul Republicii Moldova. Cei doi, la 24 august anul trecut, au evadat

În satul Hîrbovăț din raionul Călărași, persoane necunoscute au pătruns în casa unei femei și au sustras o sumă mare de bani. Ulterior, polițiștii au reținut un suspect. Oamenii legii au stabilit că indivizii au forțat geamul, au pătruns în casă și au sustras din safeul stăpânei un pistol traumatic,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x