gagauzia

Șefa Consiliului Audiovizualului Liliana Vițu a semnalat mai multe probleme în ceea ce privește coordonarea și monitorizarea posturilor din autonomia găgăuză. Într-un interviu pentru NM, aceasta a menționat că soluțiile trebuie luate la nivel politic. În UTA Găgăuzia, licența de emisie este acordată de către executivul local. Aceasta a menționat

Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o decizie prin care se interzice desfășurarea în regiune a festivalului Moldova Pride, organizat de „GENDERDOC-M”, prima organizaţie pentru drepturile lesbienelor, gay-ilor, persoanelor bisexuale și transgen din R. Moldova, planificat pentru perioada 13-19 iunie. Deputații legislativului local au susținut în unanimitate inițiativa, informează Nokta.md.

Informația despre decesul unui tânăr de 24 de ani, originar din Republica Moldova, în războiul din Ucraina, unde lupta de partea armatei ruse, a fost preluată de presă pe 23 mai. NM a discutat cu foștii săi pedagogi din Ceadîr-Lunga și a reușit să afle cine a fost Petr Cojocar

În timpul confruntărilor militare din Ucraina și-a pierdut viața un tânăr originar din Găgăuzia. Petr Cojocari avea 24 de ani, informează portalul gagauzinfo.md. Anunțul despre decesul acestuia a fost făcut de reprezentanții Universității Agrare din Breansk, Rusia. „În Ucraina, în timpul operațiunii speciale, a murit militarul Cojocari Petr Dmitrovici. Avea

Adunarea Populară a Găgăuziei a votat, în unanimitate, o rezoluție care permite utilizarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul Găgăuziei pe 9 mai. Decizia a fost luată într-o ședință de urgență în noaptea de 8 mai a Adunării. Deputații au votat o rezoluție „Cu privire la simbolurile sărbătorii de 9 mai

Curtea de Apel Comrat a suspendat funcționarea legii adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei prin care a fost permisă folosirea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul autonomiei. Decizia a fost pronunțată pe 8 mai. Instanța a dispus suspendarea hotărârii până la examinarea cauzei în fond. Amintim că, în Găgăuzia, a fost

Curtea de Apel Comrat a suspendat decizia Adunării Populare a Găgăuziei din 29 aprilie, prin care pe teritoriul autonomiei era permisă purtarea panglicii Sf. Gheorghe. Hotărârea a fost publicată pe 5 mai. Hotărârea este cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 15 zile. Amintim că,

Bașcanul Găgăuziei Irina Vlah consideră că interdicția utilizării panglicii Sf. Gheorghe constituie o greșeală a actualei guvernări. Într-un mesaj publicat pe 5 mai, aceasta a reproșat majorității parlamentare că nu a supus dezbaterilor publice această inițiativă. „Subiectul panglicii Sfântul Gheorghe nu este despre Irina Vlah. Acest subiect, mai întâi, este

Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, a efectuat pe 3 mai o vizită de lucru în teritoriu, unde a avut o ședință cu efectivul Direcției de poliție al UTA Găgăuzia. În cadrul ședinței, a fost numit și prezentat efectivului de către șeful IGP, noul șef-adjunct al Direcției de poliție al UTA

Locuitorii Găgăuziei, care vor purta panglica Sf. Gheorghe sau alte însemne care promovează războiul, vor fi amendați, la fel ca și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de către șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, pe 3 mai. De la intrarea în vigoare a noii

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x