Agenții economici nu vor benefica de compensații din partea statului în contextul scumpirii gazului natural. Precizarea a fost făcută de către prim-ministrul țării Natalia Gavrilița, în cadrul conferinței de presă din 10 noiembrie. „Luând în considerație că am negociat un preț bun, care este de două ori mai mic decât
Președintele Consiliului de administrare al Moldovagaz Vadim Ceban consideră că tariful fix pentru gaz nu va fi mai mic decât cel temporar, anunțat pentru luna noiembrie. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă din 10 noiembrie, la solicitarea corespondentului NM. Vadim Ceban a menționat că Moldovagaz ar putea
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) se arată îngrijorat în legătură cu majorarea tarifelor la gazul natural pentru consumatorii finali, începând cu 1 noiembrie 2021. În aceste condiții, PSRM cere Guvernului și Parlamentului aprobarea de urgență a măsurilor de susținere din partea statului a tuturor consumatorilor de gaz natural, atât
Guvernul pregătește un pachet social de peste un miliard de lei pentru acordarea compensațiilor. O spune președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun. Potrivit deputatului, o parte din banii alocați pentru compensații reprezintă sprijinul financiar de 60 de milioane de euro acordat Republicii Moldova de către Uniunea
Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat noile tarife provizorii la gaze. Decizia a fost luată pe 9 noiembrie. Astfel, noul tarif la gaz pentru consumatorii finali va crește de la 4,2 lei la 10,26 lei. De menționat că tariful aprobat nu include TVA. Ținând cont de TVA-ul
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) se întrunește în şedinţă pe 9 noiembrie, pentru a examina solicitarea Moldovagaz de a majora tarifele la gazele naturale. Noul tarif pentru un metru cub de gaze naturale ar putea ajunge la 10 lei și 26 de bani, în timp ce în prezent,
Președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, spune că solicitarea expediată ANRE privind majorarea tarifului la gaze de 2,5 ori are la bază prețul de achiziție a gazului. Deși nu sunt încă aprobate, noile tarife vor fi aplicate din 1 noiembrie. Acum Guvernul trebuie să vină cu compensații pentru cetățeni.
Noul tarif pentru gaz va constitui 9-10 lei, însă cifra precisă va fi anunțată în după-amiaza de 5 noiembrie. Declarația a fost făcută de către președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz” Vadim Ceban, în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova. Vadim Ceban a precizat că cererea către Agenția Națională pentru
Cel mai probabil, tariful pentru gazele naturale va fi de două ori mai mare față de prețul plătit în acest moment de consumatori, care este de 4,20 lei pentru un metru cub. Informația a fost confirmată de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul ediției din
Comisia pentru Situații Excepționale a emis o nouă Dispoziție. Potrivit documentului, SA „Moldovagaz” va înainta o cerere Agenției pentru Reglementare în Energetică în vederea ajustării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor natural. Respectiv, până pe data de 10 noiembrie ANRE va trebui să stabilească noi tarife provizorii, care vor fi aplicabile