Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede reorganizarea unor ministere. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de astăzi, 12 august. Astfel, „se modifică denumirea Ministerului Economiei și Infrastructurii în Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și se reorganizează prin dezmembrare (separare) și creare a Ministerului
Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi un memorandum privind acordul dintre România și Republica Moldova pentru recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice. Față de prevederile acordului în vigoare, noul acord cuprinde următoarele aspecte: recunoașterea anumitor diplome de nivel preuniversitar din Republica Moldova care nu intră în
Cabinetul de miniștri s-a întrunit pe 9 august în prima ședință de guvern în noua componență. Singurul subiect în agenda ședinței a fost cel cu privire la remanierea și numirea unor noi persoane de demnitate publică. De asemenea, Vladimir Golovatiuc a fost rechemat din funcția de ambasador al Republicii Moldova
Cabinetul de miniștri, în frunte cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, s-a întrunit pe 9 august în prima ședință de la învestire. Agenda ședinței nu a fost deocamdată publicată. Amintim că Parlamentul a aprobat, pe 6 august, cu voturile a 61 de deputați, componența noului Guvern condus de premierul Natalia Gavrilița. Cabinetul
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba. Oficialii au abordate elemente cheie de pe agenda de cooperare și au stabilit prioritățile comune pentru perioada imediat următoare. Totodată, Dmytro Kuleba i-a adresat oficialului moldovean felicitările sale cu ocazia învestirii
Premierul României, Florin Cîțu, a venit cu un mesaj în contextul învestirii guvernului Gavrilița. Oficialul a spus că executivul de la București este pregătit să înceapă imediat să lucreze pe întreaga agendă de cooperare bilaterală. „Mult succes noului guvern al Republicii Moldova, care a primit, astăzi, votul de învestitură, la
Natalia Gavrilița este cel de-al 15-lea prim-ministru al Republicii Moldova. Parlamentul a dat vot de încredere cabinetului de miniștri condus de către reprezentanta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). În susținerea acesteia au votat 61 de deputați din fracțiunea PAS. Fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor și fracțiunea Partidului „ȘOR” nu au susținut
Deputații din Parlamentul Republicii Moldova s-au întrunit pe 6 august în ședință extraordinară. Premierul desemnat Natalia Gavrilița urmează să-și prezinte echipa și programul de guvernare. Pentru învestirea noului guvern sunt neceare 51 de voturi. Prim-ministrul precedent, Ion Chicu, a demisionat acum șapte luni. De atunci, executivul a fost condus de
Vineri, 6 august, deputații se vor întruni în ședință extraordinară. Aceștia vor examina trei subiecte, inclusiv cel cu privire la învestirea Guvernului condus de Natalia Gavrilița, reprezentanta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Ședința Legislativului este planificată pentru ora 10:00. Primul subiect inclus în agenda parlamentarilor este Proiectul de hotărâre pentru
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a anunțat că fracțiunea parlamentară va vota, cel mai probabil, în favoarea învestirii guvernului condus de Natalia Gavrilița. Într-o postare publicată pe 5 august pe pagina sa de Facebook, deputatul care a părăsit Republica Moldova acum doi ani a menționat că, în schimbul celor șase