Executivul a aprobat în ședința de astăzi un proiect de lege prin care se propune extinderea atribuțiilor Serviciilor Fiscal de Stat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice prin acordarea competențelor de efectuare a urmăririi penale și a activității speciale de investigație. Potrivit proiectului de lege, pentru exercitarea acestor atribuții, în
Membrii cabinetului de miniștri se întrunesc în ședință, astăzi, 3 iulie. Pe ordinea de zi sunt incluse cinci subiecte.
Elevii din învățământul gimnazial vor primi manuale școlare în mod gratuit. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de guvern, astăzi, 1 iulie. Costul estimativ pentru implementarea inițiativei legislative este de circa 79 de milioane de lei. Costul prevede acoperirea cheltuielilor de achiziționare a manualelor necesare în
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, prin asumare de răspundere, un proiect de lege pentru modificarea legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Mai exact, este vorba despre majorarea salariilor angajaților din cadrul instituțiilor medico-sanitare. Astfel, salariile personalului medical se vor majora în câteva etape. În
Restanțierii din anii precedenți, persoanele care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ superior și persoanele care au solicitat susținerea examenului de bacalaureat în regim de externat ar putea primi diplome de bacalaureat care conferă dreptul de admitere în învățământul superior și în învățământul profesional tehnic postsecundar nonterțiar,
Guvernul a aprobat crearea Biroului pentru relații cu veteranii în cadrul Cancelariei de Stat. O decizie în acest sens a fost luată la ședința de astăzi, 24 iunie. Decizia vine în urma solicitărilor expuse pe platforma Consiliului Național al Veteranilor. Biroul va avea misiunea de a coordona realizarea priorităților politicii
Executivul a aprobat în ședința de astăzi, acordarea indemnizației urmașilor personalului medical decedat, ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19. Potrivit proiectului, de indemnizație vor putea beneficia: – soțul supraviețuitor pentru o perioadă de 5 ani din data decesului (50% din baza de calcul); – copiii până
Interdicția de a exporta măști medicale a fost extinsă până pe 15 iulie. O decizie în acest sens a fost luată la ședința guvernului, astăzi, 24 iunie. Necesitatea aprobării acestui proiect se explică prin faptul că infecția COVID-19 continuă să se răspândească pe teritoriul Republicii Moldova. Anterior, autoritățile au interzis
Alte 320 persoane care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu vor primi o indemnizația unică în valoare de 16 mii. O decizie în acest sens a fost aprobată de guvern, astăzi, 24 iunie. Deși în listă erau incluse și persoane angajate în alte instituții ale statului,
Membrii cabinetului de miniștri se întrunesc în ședință, astăzi, 24 iunie. Pe ordinea de zi sunt incluse 26 de subiecte.