odi.org

Guvernul, pe final de negocieri cu FMI. Urmează a fi discutate aspecte ce țin de justiție

Guvernul este pe final de negocieri cu Fondul Monetar Internațional, privind semnarea unui nou program pentru următorii trei ani. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Ion Chicu, în cadrul briefingului din dimineața de 27 iulie, după ședința conducerii de vârf a țării. 

„Am ajuns la înțelegere pe marea majoritate a domeniilor, inclusiv pe cel fiscal și vreau să remarc că nu am luat niciun angajament care ar introduce noi impozite sau ar înăspri administrarea fiscală sau, în general, povara fiscală asupra agenților economici și a cetățenilor”, a subliniat șeful executivului.

Premierul a precizat că mai sunt câteva aspecte care trebuie agreate astăzi sau mâine, însă acestea țin de dimensiunea parlamentară și sistemul justiției.

„Și aici nu avem câmp de manevră, vom discuta cu FMI acest capitol”, a menționat Chicu.

Precizăm că sprijinul financiar se ridică la 550 de milioane de dolari. Cea mai mare parte din sumă va fi utilizată drept suport bugetar și o mică parte pentru completarea rezervelor valutare.

În luna aprilie 2020, Consiliul de directori al FMI a aprobat un credit de urgență pentru Republica Moldova în sumă de circa 235 de milioane de dolari, care a fost acordat pentru suport bugetar în condițiile prognozelor de contractare economică. Guvernul s-a adresat FMI în luna martie pentru a susține Moldova în depășirea urmărilor crizei economice generate de pandemie.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: