Aflată într-o vizită de lucru la Criuleni, prim-ministra Natalia Gavrilița a mers la cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova, cu o capacitate de 2,8 MW. Parcul, cu o suprafață de 8 hectare, are instalate 7 400 de panouri fotovoltaice și 16 invertoare. Potrivit unui comunicat al Guvernului, parcul
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a spus pe 2 august că moldovenii vor avea căldură în casă indiferent de scenariile care vor derula. Totuși, oficialul a menționat că va trebui de economisit. Astfel autoritățile își propun o reducere voluntară de minimum 15% din consumul de gaz.
Maia Sandu a declarat că cetățenii Republicii Moldova trebuie să se pregătească de o iarnă complicată. Aceasta în condițiile în care Guvernul nu are încă claritate pe contractul în derulare cu Gazprom. Șefa statului a menționat că se discută cu mai multe potențiale surse, dar „prețul este foarte înalt”. În
Șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Andrei Ermac, a spus că președintele Vladimir Zelenski are intenții serioase și va face totul pentru ca teritoriile ucrainene să fie eliberate cât mai curând posibil. El a subliniat că este important „de a nu lăsa forțele armate ruse să tragă Ucraina în război
Ministerul Mediului solicită sprijinul reprezentanților administrației publice locale (APL) de a evalua și prezenta volumul de masă lemnoasă (lemn de foc) pentru fiecare localitate din țară. Demersul a fost inițiat la solicitarea prim-ministrei Natalia Gavrilița, pentru a face o analiză complexă și a elabora un program de măsuri care să
Furnizorilor de gaze naturale, în primul rând Moldovagaz, li se poate cere să stocheze gaze în țările vecine într-o cantitate suficientă pentru a acoperi consumul pe parcursul a două luni de iarnă. Un astfel de proiect de lege a fost adoptat, în primă lectură, în ședința din 7 aprilie cu
Pe parcursul nopții de 9 ianuarie, în zonele Nord, Centru și Sud drumarii au efectuat lucrări de patrulare și combatere a lunecușului. În procesul tehnologic au fost antrenate 63 de utilaje speciale, peste 830 tone de material antiderapant și 57 de persoane. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), pe
Pe parcursul nopții de 29 decembrie, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, de intervenția unităților teritoriale SA „Drumuri” a fost nevoie în zonele: Nord, Centru și Sud a țării. Au fost efectuate lucrări de patrulare, deszăpezire și combatere
Republica Moldova este sub cod galben de polei. Venită în prag de Revelion, zăpada ne-a adus aminte de ce totuși iarna e frumoasă. În capitală, imagini cu o ninsoare „ca-n povești” au fost surprinse de fotograful NM Andrei Mardari.
Reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor au oferit informații privind starea drumurilor publice naționale, în data de 27 decembrie. Potrivit sursei, pe parcursul nopții, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat în zonele Nord, Centru și Sud. Aici s-au efectuat lucrări de patrulare, deszăpezire și