Andrei Mardari / NewsMaker

Gaz va fi, dar trebuie economisit. Spînu: Ne propunem o reducere voluntară de minimum 15% din consumul de gaz

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a spus pe 2 august că moldovenii vor avea căldură în casă indiferent de scenariile care vor derula. Totuși, oficialul a menționat că va trebui de economisit. Astfel autoritățile își propun o reducere voluntară de minimum 15% din consumul de gaz. 

În cadrul unor declarații de presă cu privire la sezonul de încălzire, Spînu a subliniat că „toți consumatorii casnici vor avea acces la căldură indiferent de scenariile care se vor derula”.

„Vom avea rezerve de gaz. Vom avea surse alternative de import. În această iarnă toți vom avea căldură în casă”, a menționat Spînu.

Totuși, oficialul a spus că va trebui și de economisit. „Trebuie să ne mobilizăm cu toții pentru a reduce din consum acolo unde este posibil. Ne propunem o reducere voluntară de minimum 15% din consumul de gaz, așa cum o fac toate țările din Uniunea Europeană”, a comunicat vicepremierul.

Cu referire la acțiunile Guvernului pentru sezonul de încălzire, oficialul a spus că vor fi acordate în factură compensații lunare pentru consumul de gaze naturale, energia electrică și termică. Astfel încât „oamenii care au cel mai mult de ajutor să îl primească în factură”.

Totodată, Spînu a menționat că a fost semnat un acord de împrumut cu BERD în valoare de 300 milioane de euro, menționând că Moldova astfel are rezerve financiare pentru a putea face față unor situații extreme.

La fel, el a spus că țara noastră a primit 75 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru atenuarea impactului socio-economic produs de creșterea prețurilor la gazele naturale.

Spînu a mai comunicat că se vor finanța, prin fondurile AIPA și prin Programul Satului European, proiecte de eficiență energetică în localitățile rurale.

De menționat că Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică (ANRE) se va întruni, pe 4 august, în ședință pentru a examina noul tarif la gazele naturale.

Contactat de NM, directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că compania nu a solicitat majorarea prețului la gaz pentru consumatorii finali, chiar dacă ieri Ceban a declarat că în luna august Moldova va achita Gazprom-ului aproape cu 500 de dolari mai mult decât a achitat în luna iulie.

Potrivit unui proiect propus de ANRE și publicat de instituție la 14 iulie, din 1 august consumatorii casnici ar putea achita un tarif de 22,26 lei/m3 (cu TVA) – cu 3,64 lei mai mult decât în prezent. Asta cu toate că Moldovagaz a solicitat, anterior, un tarif de aproape 30 de lei pentru 1 m3 de gaze. ANRE a formulat un tarif de 20,6 lei/1m3 de gaz (fără TVA) sau 22,26 lei/m3 (cu TVA). Dacă va fi aprobată, hotărârea va intra în vigoare din data de 1 august.

Potrivit directorului Moldovagaz, Vadim Ceban, Republica Moldova va achita Gazprom-ului, în luna august, 1458.5 USD pentru mia de metri cubi de gaze naturale, ceea ce ar însemna cu 480 de dolari mai mult decât am achitat în luna iulie. Acest preț este un nou record absolut.

De menționat că, în luna iulie, Republica Moldova a cumpărat gaze naturale la un preț de 980 de dolari SUA pentru mia de metri cubi. În luna iunie, țara noastră a procurat gazul rusesc cu 880 de dolari pentru mia de metri cubi. Pentru luna mai, prețul de achiziție al gazelor naturale era 919 de dolari pentru o mie de metri cubi, pe când în aprilie Moldova achita 1 194 de dolari.

Tariful la gazele pentru consumatorii finali a fost majorat, pe 31 mai, de la 15,18 lei până la 18,62 lei pentru un m3.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Moldova ar putea avea un Consiliu Fiscal din 2028. Sunt estimate cheltuieli de 8,1 mln lei în primul an de activitate

Din 2028, în Republica Moldova ar urma să funcționeze un Consiliul Fiscal. Autoritatea, care va fi autonomă, va avea misiunea de a evalua și monitoriza politica bugetar-fiscală. Guvernul va trebui să țină cont de avizele Consiliului Fiscal, iar în cazul în care nu le va respecta va trebui să prezinte explicații publice. Consiliul Fiscal va fi constituit din trei membri, selectați de comisia parlamentară de profil, iar efectivul-limită al acestuia va fi de 11 persoane. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege privind organizarea și funcționarea Consiliului Fiscal al Republicii Moldova, elaborat de Ministerul Finanțelor și propus spre consultare publică. Implementarea proiectului va genera cheltuieli estimate la 8,1 milioane de lei în primul an de activitate.

Potrivit Ministerului Finanțelor, proiectul de lege a fost elaborat în temeiul angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. „În prezent țara nu are un Consiliu Fiscal sau o altă instituție fiscală independentă. Cu toate acestea, înființarea unei astfel de autorități este necesară pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a comunicat Ministerul.

Potrivit sursei citate, Consiliul Fiscal va fi o autoritate bugetară autonomă, cu mandatul de a evalua și monitoriza în mod independent și public politica bugetar-fiscală. Misiunea Consiliului va consta în promovarea disciplinei bugetar-fiscale, consolidarea credibilități finanțelor publice și furnizarea către Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova a avizelor, rapoartelor, recomandărilor și altor informații aferente exercitării mandatului său. Avizele și evaluările Consiliului Fiscal vor avea caracter analitic și consultativ. Totodată, Guvernul va lua în considerare avizele Consiliului Fiscal, iar în cazul în care acestea nu vor fi respectate, va trebui să prezinte explicații publice.

Totodată, conform proiectului de lege supus consultărilor, Consiliul Fiscal va trebui să prezinte anual Parlamentului un raport privind activitatea desfășurată și modul de exercitare a mandatului său, inclusiv evaluările și analizele realizate în domeniul finanțelor publice, fără a aduce atingere independenței Consiliului.

Structura Consiliului Fiscal

În ceea ce privește structura sa, Consiliul Fiscal va fi constituit din trei membri selectați de comisia parlamentară de profil, după cum urmează: un membru dintre candidații propuși de Banca Națională a Moldovei, un membru dintre candidații propuși de Academia de Științe a Moldovei și un membru dintre candidații care au participat la concurs, în condițiile legii. Activitatea Consiliului va fi asistată de un aparat administrativ. Consiliul va fi condus de președintele acestuia, care exercită inclusiv rolul de conducător al aparatului administrativ.

Printre cerințele pentru a candida la funcția de membru al Consiliului Fiscal se numără deținerea unor studii superioare de licență sau echivalente, experiență profesională și competență de cel puțin 10 ani în domeniul finanțelor publice, al macroeconomiei sau al gestiunii bugetare, precum și faptul că persoana nu este membru a unui partid politic sau al unei organizații social-politice, nu deține mandatul de deputat în Parlament și nu este membru al Guvernului.

Membrii Consiliului vor fi numiți de Parlament pentru un mandat de cinci ani, la propunerea comisiei parlamentare de profil, cu votul majorității deputaților aleși. Președintele Consiliului va fi numit de Parlament, la propunerea aceleiași comisii, dintre membrii Consiliului, pentru un mandat de cinci ani, cu votul majorității deputaților aleși. În cazul în care un candidat propus nu întrunește votul majorității deputaților aleși, comisia parlamentară de profil va propune Parlamentului următorul candidat din lista corespunzătoare, în baza rezultatelor concursului, fără organizarea unui nou concurs.

Conform proiectului de lege supus consultărilor, „efectivul-limită al Consiliului se stabilește în număr de 11 unități, inclusiv 3 funcții de demnitate publică”.

Despre buget

Potrivit Ministerului Finanțelor, implementarea proiectului va genera cheltuieli estimate la 8,1 milioane de lei pentru primul an de activitate, 2028. Cea mai mare parte a costurilor, în valoare de circa 6,25 milioane de lei anual, este destinată cheltuielilor de personal, incluzând remunerarea a 3 membri ai Consiliului Fiscal, 5 consilieri și 3 angajați administrativi, precum și contribuțiile de asigurări sociale obligatorii aferente.

Operaționalizarea Consiliului Fiscal este prevăzută pentru anul 2028, a precizat Ministerul Finanțelor.

***

Despre faptul că în Republica Moldova va fi instituit un Consiliu Fiscal până în 2028, Ministerul Finanțelor a anunțat încă în decembrie 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: