Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiștilor la funcția de președinte al Republicii Moldova, a publicat pe canalul său de Telegram un mesaj în care a menționat că organele de drept ar fi „sub presiuni să execute acțiuni ilegale, menite să servească interese politice”. El nu a precizat însă din partea cui ar
Inspectoratul General al Poliției (IGP) informează că, în data de 25 septembrie, oamenii legii au întocmit 341 de procese-verbale pentru corupere electorală pasivă. Majoritatea au fost transmise deja Centrului Național Anticorupție. Potrivit unui comunicat IGP, ieri, poliția a înregistrat 489 de informații cu privire la mituirea alegătorilor. Oamenii legii au
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a publicat, pe 26 octombrie, un video informativ despre schema de corupere electorală desfășurată de organizația criminală Șor, condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, prin care se încearcă deturnarea alegerilor din Republica Moldova. Potrivit IGP, oamenii legii au stabilit, până acum, peste 130 000 de
O listă cu numele a câteva mii de persoane care ar face parte din rețeaua oligarhului fugar Ilan Șor și ar participa la schema de corupere electorală a fost expediată, anonim, pe e-mail mai multor instituții mass-media din Republica Moldova. Inspectoratul General al Poliției (IGP) nu a confirmat și nici
Oamenii legii au inițiat un dosar penal pentru falsificarea, prin orice mijloace, a rezulatelor votării după ce unui grup de 25 de persoane de la azilul de bătrâni din Comrat, care a votat prin intermediul urnei mobile, i-a fost încălcat secretul la vot. Persoanele care se vor face vinovate, riscă
Oamenii legii efectuează percheziții în Găgăuzia, pe 25 octombrie. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de șefa secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției Diana Fetco. Presa scrie că acțiunile au loc la adjunctul bașcanei Găgăuziei, Victor Petrov, și că acesta ar fi vizat într-un dosar de
Oamenii legii din Sîngerei au întocmit, în data de 24 octombrie, 30 de procese verbale privind coruperea electorală pasivă în care este implicată organizația criminală „Șor”, condusă de oligarhul fugar Ilan Șor. De asemenea, cinci lideri de grupări din cadrul organizației criminale au fost denunțati și au fost predați 400
36 persoane dintr-un raion din nordul Republicii Moldova au primit bani pentru a fi influența procesul electoral din 20 octombrie. Alte încă peste 300 de persoane urmau să fie remunerate. În total erau pregătite plicuri cu bani pentru 19 localități din raion. Oamenii legii au efectuat percheziții pe 23 octombrie
Peste 138 de mii de persoane din Republica Moldova au intrat în contact direct cu sistemul bancar din Federația Rusă, aflat sub interdicție națională, „Promsvyazbank” (PSB Bank). Numărul persoanelor care au beneficiat de transferuri bănești este mult mai mare, potrivit șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP) Viorel Cernăuțeanu. Pe contul
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, oferă declarații de presă. Șeful Inspectoratului comunică măsurile constatate în fază de urmărire penală cu referire la „schema de finanțare, în contextul coruperii alegătorilor, pentru influențarea rezultatelor scrutinului electoral, atât pentru opțiunea „Nu” la referendum, cât și alegerea președintelui Republicii Moldova”. Cernăuțeanu