Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță, într-un comunicat, că oamenii legii au efectuat în ajun percheziții în privința unei companii care gestionează stații PECO în sudul țării. Descinderile au avut loc într-o cauză pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Contabilul firmei a fost reținut, iar administratoarea este cercetată în
Oamenii legii efectuează percheziții la domiciliul lui Ilia Uzun, prim-vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei, în cadrul unei investigații ce vizează evaziunea fiscală și spălarea de bani, transmite presa locală. Sursa citată mai scrie că în timpul perchezițiilor, soției adjunctului bașcanului Găgăuziei, Ilia Uzun, i s-a făcut rău, iar la fața
Sediul OguzLand – asociația obștească care ar urma să construiască parcul de distracții din Găgăuzia, „GăgăuziaLand”, este înregistrat în localitatea Chioselia Rusă din municipiul Comrat. Pe teren este amplasată o casă de locuit aflată în ruine, precum și un ambar, părăsit și el. Lotul ar aparține, potrivit unei investigații Nokta,
Președintele Adunării Populare din Găgăuzia, Dumitru Constantinov, deputatul local Ilia Uzun și activistul Mihail Vlah au avut o întrevedere cu fugarul Ilan Șor. Informația a fost raportată chiar de către Șor, care a aprecizat că la întâlnire s-a discutat despre realizarea programului electoral al Evgheniei Guțul, candidata Partidului „ȘOR” care