nokta.md

FOTO O ruină fără uși – sediul asociației care promite să construiască în Găgăuzia un parc de distracții asemenea OrheiLand

Sediul OguzLand – asociația obștească care ar urma să construiască parcul de distracții din Găgăuzia, „GăgăuziaLand”, este înregistrat în localitatea Chioselia Rusă din municipiul Comrat. Pe teren este amplasată o casă de locuit aflată în ruine, precum și un ambar, părăsit și el. Lotul ar aparține, potrivit unei investigații Nokta, deputatului Adunării Populare din Găgăuzia, Ilia Uzun, propus, de altfel, de Guțul, în funcția de prim-adjunct în Comitetul Executiv al autonomiei.

Când și unde a fost înregistrată Asociația „OguzLand”?

Jurnaliștii Nokta au studiat un extras publicat anterior din registrul de stat al persoanelor juridice, care confirmă înregistrarea Asociației Obștești „OguzLand”. Extrasul indică, între altele, locul de înregistrare și adresa sediului central al organizației – satul Chioselia Rus, strada Pobeda, 21. Asociația a fost înregistrată pe – 8 septembrie 2023.

nokta.md

Reamintim în acest context că deja pe 11 septembrie, adică la trei zile de la înregistrare, bașcanul Evghenia Guțul, în numele acestei asociații obștești, a depus o cerere la primăria satului Congaz în vederea alocării terenului necesar pe care să fie construit un parc de distracții similar celui din Orhei. Doar două zile mai târziu, pe 13 septembrie, consilierii locali au aprobat cererea.

Sediul „OguzLand” – o ruină?

Jurnaliștii Nokta au decis să afle cum arată sediul central al organizației care se angajează să construiască de la zero parcul „GăgăuziaLand” în Congaz, așa că au mers direct la adresa specificată.

„Ajunși la fața locului, ne-am plimbat ceva timp prin sat, în care practic nu era nici un număr de casă sau semn. Drept urmare, intervievând trecătorii, am găsit adresa potrivită. Pe locul presupusului sediu al „OguzLand” se afla o casă părăsită nelocuită”, scrie Nokta.

nokta.md
nokta.md
nokta.md

Faptul că jurnaliștii de la presa locală au ajuns la adresa corectă a fost confirmată, inclusiv, prin baza de date de la Cadastru. Se potrivește, de asemenea, potrivit sursei citate, imaginea în formă de L a casei și hambarul din stânga acesteia.

nokta.md

Locuitorii satului susțin că proprietarul terenului este deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, ales din Chioselia Rusă, Ilia Uzun. Aceștia le-au cerut, însă, jurnaliștilor să nu le facă publică identitatea, de teama represaliilor din partea primarului satului.

-Este adevărat că acest teren îi aparține lui Ilia Uzun?

-Da, a cumpărat-o.

-Da, este al lui. Dar el însuși nu vine aici. O altă persoană are grijă de casă. (…) Dar să nu ne arătați, nu vrem probleme cu primarul.

-Ce probleme ar putea fi? Vă vor amenința?

-Hmm, tu ce crezi?

Cu toate acestea, potrivit sursei citate, nu există o confirmare oficială că proprietarul casei este Ilia Uzun, actualul adjunct al APG, iar în componența actualizată a Comitetului Executiv propus de Guțul – candidat pentru postul de prim-adjunct al bașcanului. Potrivit Cadastrului, proprietarul este Cîssa Dmitri Stepan, care a achiziționat terenul în februarie 2021.

nokta.md

De menționat în acest context că Ilia Uzun este deputat din partea Chioselia Rusă. Potrivit legii, pentru a candida la Adunarea Populară dintr-o anumită localitate, trebuie să locuiești acolo sau măcar să ai un permis de ședere acolo. Judecând după declarațiile deputatului transmise Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei înainte de alegeri și Autorității Naționale de Integritate, el și membrii familiei sale nu dețin bunuri imobile în Chioselia Rusă. Din datele publice nu se poate afla la ce adresa din sat are viza de reședință alesul local.

Coincidență?

După cum am menționat deja, Asociația „OguzLand” a fost înregistrată oficial vineri, 8 septembrie. Cererea prin care a fost solicitat terenul necesar pentru construcția parcului de distracție a fost depusă la Primăria Congaz luni, 11 septembrie. Iar miercuri, 13 septembrie, a avut loc ședința consiliului sătesc, la care s-a votat eliberarea terenului spre folosință spre îmbunătățire.

În aceeași zi, 8 septembrie, a avut loc o ședință a Adunării Populare a Găgăuziei, în cadrul căreia Guțul a propus aprobarea noii componențe a Comitetului Executiv. Numele Ilia Uzun a apărut în el. Mai mult, i s-a oferit postul de prim-adjunct al bașcanului. Noua listă a apărut cu o zi înainte, la sfârșitul zilei de lucru – 7 septembrie, la ora 17:45.

Pe 8 septembrie, subiectul privind componența Comitetului Executiv a fost scoasă de pe ordinea de zi, întrucât deputații nu au avut timp să examineze candidații în comisii.

nokta.md

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Roberta Metsola, despre garanțiile pe care le-ar putea cere Bulgaria pentru minoritatea bulgară din Moldova și Ucraina: Vom lucra cu toate țările candidate și le vom sprijini

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a comentat discuțiile apărute în spațiul public privind garanțiile suplimentare pe care le-ar putea cere Bulgaria în cadrul negocierilor de aderare, pentru protecția etnicilor bulgari din Ucraina și Republica Moldova. Într-un interviu acordat pentru NewsMaker, înalta oficială a explicat că protecția minorităților rămâne una dintre valorile centrale ale Uniunii Europene, fiind prevăzută explicit în criteriile de la Copenhaga, pe care fiecare țară trebuie să le respecte pentru a adera. Metsola a precizat că Legislativul UE va ajuta țările candidate pentru a le sprijini în această direcție.

„Protecția minorităților este una dintre valorile aflate în centrul Uniunii Europene. Ea se regăsește în criteriile de la Copenhaga, pe care fiecare țară trebuie să le îndeplinească pentru a adera la Uniunea noastră. Aceste criterii reflectă ceea ce apărăm: democrația, libertatea, statul de drept, egalitatea și respectarea drepturilor omului”, a declarat Metsola.

Aceasta a subliniat totodată că procesul de extindere nu trebuie privit ca un simplu exercițiu de bifare a unor condiții, ci ca un parcurs comun către un viitor comun pentru toate țările implicate.

„Procesul de extindere nu este un simplu exercițiu de bifare a unor condiții, ci un parcurs comun, orientat spre un viitor comun. Parlamentul European va lucra cu toate țările candidate și le va sprijini pe acest drum, prin împărtășirea expertizei, încurajarea cooperării, consolidarea instituțiilor și respectarea drepturilor fundamentale. Despre asta este extinderea: să devenim mai puternici împreună”, a adăugat Metsola.

Precizăm că toamna trecută, consilierii Consiliului Raional Taraclia au adoptat în unanimitate un apel adresat conducerii bulgare și europarlamentarilor bulgari, prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la posibila lichidare a raionului în cadrul reformei administrativ-teritoriale și solicită Bulgariei să intervină pentru protejarea drepturilor comunității bulgare, potrivit Radio Bulgaria. Documentul cere ca raionul să fie păstrat ca „Regiune culturală națională Taraclia”.

Amintim că, pe 8 aprilie, Guvernul prezentase un concept de reformă administrativă potrivit căruia raionul Taraclia ar putea deveni al 14-lea municipiu al Republicii Moldova, fără să fie comasat după modelul general aplicat celorlalte raioane. Conform conceptului prezentat de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, administrația raională ar fi unită cu cea a orașului Taraclia, funcția de președinte de raion ar fi înlocuită cu cea de primar general, iar Consiliul raional ar deveni Consiliu municipal, păstrând în același timp identitatea locală și culturală a regiunii, unde aproximativ 65% din populație este de etnie bulgară, potrivit recensământului din 2024.

Pe 10 iunie, prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu omologul său bulgar, Rumen Radev, la Sofia, în marja Summitului Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est. Munteanu a reconfirmat angajamentul autorităților de la Chișinău pentru protejarea identității lingvistice și culturale a minorității bulgare, inclusiv în contextul reformelor administrative, și a menționat importanța dezvoltării filialei din Taraclia a Universității „Angel Kanchev”. Premierul a mulțumit Bulgariei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în educație, infrastructură, eficiență energetică și dezvoltare locală, care a depășit 600 de mii de euro în perioada 2024-2025.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: