incendiu

Un incendiu a izbucnit pe 21 ianuarie la Serum Institute din India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume, conform imaginilor transmise de televiziunile locale. „Cinci persoane au murit”⁣ în incendiu, a declarat pentru presă primarul oraşului Pune, Murlidhar Mohol, iar directorul general al companiei, Adar Poonawala, a

Trei persoane, printre care și un copil s-au intoxicat cu monoxid de carbon după ce au utilizat soba din gospodărie. Cazul a avut loc pe 19 ianuarie în localitatea Bobocica din raionul Cantemir. Potrivit oamenilor legii, familia a încălzit soba, iar din cauza gazului toxic emanat, aceștia au avut nevoie

Bărbatul care în toamna anului trecut ar fi incendiat sediul procuraturii raionului Vulcănești a fost deferit justiției. Potrivit procuraturii din UTA Găgăuzia, dosarul în care acesta este acuzat pentru huliganism agravat și tentativă de distrugere sau deteriorare intenționată a bunurilor a fost finalizat și expedierea în judecată. Amintim că cazul

Un bărbat de 59 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 82 de ani a fost salvată de pompieri dintr-un apartament care a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit în seara de 14 ianuarie, în sectorul Botanica al capitalei. Incidentul s-a produs într-o locuință situată pe

Două persoane și-au pierdut viața în incendii în ultimele 24 de ore. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, primul caz în care a decedat un bărbat în vârstă de 60 de ani a avut loc în dimineața de 12 ianuarie în orașul Criuleni. În urma primelor investigații s-a stabilit

Apelul privind presupusul incendiu care ar fi izbucnit pe 9 ianuarie în cadrul Spitalului Clinic Republican nu a fost făcut cu rea-intenție. Contactată de NM, ofițerul de presă al poliției capitalei Natalia Stati a menționat că la 112 a sunat un bărbat, care a văzut fumul provenit de la o

O locuință din satul Drăgușeni, raionul Hîncești a luat foc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Pompierii au găsit şi corpul neînsufleţit al stăpânului casei. Acesta locuia singur și se deplasa cu dificultate, potrivit poliției. În cadrul cercetării, angajații poliției au depistat că ușa de la intrare în locuință era

Într-o gospodărie particulară din localitatea Pompa raionul Fălești a izbucnit un incendiu în dimineața de 7 ianuarie. În urma deflagrației au luat foc bunurile materiale din interior. La fața locului au fost alertați pompierii. Ajunși, salvatorii au descoperit pe podea cadavrul stăpânului, un bărbat în vârstă de 63 de ani

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 5 ianuarie într-un bloc locativ nefinisat din cartierul Telecentru al capitalei. La fața locului au intervenit opt echipaje de pompieri. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Aangajații IGSU au fost alertați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu care a izbucnit

O persoană și-a pierdut viața în urma unui incendiu care s-a produs în localitatea Camenca, raionul Glodeni în dimineața zilei de 03 ianuarie. Oamenii legii au stabilit că focul a cuprins o casă bătrânească. Totodată, în timpul intervenției într-o odaie, pompierii au depistat cadavrul carbonizat a proprietarului în vârstă de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x