închisoare

Președintele Oficiului Teritorial Căușeni al ex-Partidului „Șor” a fost trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului. Organele de drept au aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de aproximativ 400 mii de lei. Potrivit Procuraturii Anticorupției, cauza penală a fost disjunsă în 2024 dintr-un dosar mai amplu,

Autoritățile din Republica Moldova investighează circumstanțele eliberării unui lider de grupare criminală, condamnat anterior la închisoare pe viață. Premierul Dorin Recean a anunțat că urmează să se stabilească dacă decizia a fost rezultatul unor lacune legislative sau al unor abuzuri. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora eliberarea s-ar

Actorul Sergiu Voloc, condamnat de prima instanță la un an de închisoare cu executare, a anunțat că va contesta decizia. Pe 25 martie, Voloc a fost recunoscut vinovat de vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății altei persoane. El a scris pe o rețea de socializare că „dosarul

Bărbatul căutat în dosarul „Banca de Economii”, care se ascundea în Ucraina și a fost extrădat în Republica Moldova în aprilie 2024, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare și obligat să achite 5,4 milioane de lei. Administrator al unei companii, acesta a fost găsit vinovat de

Vloggerul și tik-tokerul Dima White riscă până la 15 ani de închisoare. Acesta a fost trimis în judecată, iar Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, urmează să se pronunțe. Informația a fost comunicată, pe 19 martie, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Procurorii îl învinuiesc de producerea pornografiei

Mihail Saakașvili a fost condamnat la alți nouă ani de închisoare. Fostul președinte al Georgiei a fost găsit vinovat de deturnarea fondurilor publice în sumă mare, scrie Eho Kavkaza. Decizia a fost pronunțată de o instanță din Tbilisi. În cadrul procuraturii s-a menționat că, în perioada 1 mai 2009 –

Un bărbat a fost condamnat, de o judecătorie din nordul Republicii Moldova, la 20 de ani de închisoare. Acesta și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă. Sentința nu este definitivă. Conform Procuraturii Generale, s-ar fi probat că acțiunile cu caracter sexual neconsimțite au început încă din 2011, din frageda copilărie a

Pe 28 februarie, în fața Curții Supreme de Justiție (CSJ), are loc o manifestație în sprijinul medicului Sergiu Cozub, la care participă cetățeni, medici și membri ai societății civile. Protestatarii cer revizuirea procesului penal și efectuarea unei expertize internaționale. În noiembrie 2024, medicul a fost condamnat la doi ani de

Pe lângă Anton Malîșev, dintr-o închisoare din regiunea transnistreană a fost eliberat și cetățeanul moldovean Stanislav Menzarari. Informația a fost comunicată, pentru Europa Liberă, de către avocatul Vadim Vieru de la Promo-LEX. Anterior, Guvernul Republicii Moldova declara că Stanislav Menzarari a fost răpit de către structurile de forță de la

Anton Malîșev, eliberat dintr-o închisoare a regiunii transnistrene, a fost reținut de poliția Republicii Moldova. Informația a fost confirmată, pentru de NewsMaker, de către purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției Diana Fetco. Potrivit reprezentantei Inspectoratului, bărbatul a figurat în cauze penale pe droguri pe teritoriul țării și există

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x