Inima Moldovei

Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a criticat decizia din 30 iunie a Curții Constituționale, menționând că hotărârea „înseamnă că, de acum încolo, orice partid din Moldova va putea fi exclus din alegeri sau i se va limita activitatea doar în bază de suspiciuni”. Ea a anunțat că va sesiza

Partidele „Forța de Alternativă și Salvarea Moldovei”, „Moldova Mare”, precum și partidul „Inima Moldovei”, au pierdut litigiul la Curtea Constituțională. Acestea au contestat prevederea legală care a permis Ministerului Justiției să solicite în instanță suspendarea activității formațiunilor politice. În cazul partidelor „Forța de Alternativă și Salvarea Moldovei” și „Moldova Mare”,

Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, a venit cu o reacție după ce Comisia Electorală Centrală a inițiat, pe 5 noiembrie, un control al finanțării formațiunii. Reprezentanții partidului susțin că activitatea lor financiară este corectă și transparentă, iar „rezultatele vor dovedi că suspiciunile nu sunt

La mai mult de două săptămâni de la scrutinul parlamentar din 28 septembrie, Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, a anunțat că a sesizat Curtea Constituțională în contextul „excluderii ilegale din alegeri”. Vlah a declarat, pe 15 octombrie, că „noua componență a Parlamentului nu reflectă voința reală a cetățenilor”.

Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, nu va putea participa la alegerile locale noi din 16 noiembrie. O deciziei în acest sens a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC), pe 2 octombrie, după ce activitatea formațiunii a fost limitată temporar prin hotărârea Curții de

Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei Irina Vlah, a fost exclus din cursa pentru alegerile parlamentare. Decizia a fost luată pe 26 septembrie de Comisia Electorală Centrală, după ce Curtea de Apel a limitat activitatea formațiunii până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Astfel, cu doar două zile

Blocul electoral Patriotic a condamnat decizia Curții de Apel privind suspendarea activității partidului „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, calificând-o drept „o dovadă a dictaturii și a fricii partidului de guvernare față de propriul colaps”. Reprezentanții blocului au subliniat că resping această decizie și că Irina Vlah și partidul său

Curtea de Apel Centru a admis solicitarea Ministerului Justiției și a aplicat măsura asiguratorie de limitare a activității Partidului „Inima Moldovei” pe perioada examinării cauzei civile până la pronunțarea hotărârii. Hotărârea poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de 15 zile. Lidera formațiunii, Irina Vlah, a calificat

Irina Vlah, lidera Partidului „Inima Moldovei” și fostă bașcană a Găgăuziei, are interdicție de a intra în Polonia pentru următorii cinci ani. Autoritățile de la Varșovia o acuză că ar sprijini ingerințele Rusiei în alegerile parlamentare din 28 septembrie, la care candidează pe listele Blocului „Patriotic”. „Decizia a fost luată

Curtea Constituțională a respins sesizarea depusă de avocatul Fadei Nagacevschi în numele Partidului „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah. Formațiunea a contestat articolul 21 alin. (3²) din Legea partidelor politice, însă judecătorii au declarat cererea inadmisibilă. Astfel, dosarul rămâne la Curtea de Apel Chișinău, care urmează să decidă dacă acceptă

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x