Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a venit cu o reacție la protestul organizat pe 2 iulie, în fața sediului Executivului, de partidul condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah. Acesta sugerează că manifestația ar fi fost coordonată din afara țării și că ar face parte dintr-o campanie
Simpatizanții Partidului „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană Irina Vlah, au ieșit din nou în stradă. Pe 2 iulie, aceștia s-au adunat la intrarea în sediul Guvernului pentru a protesta față de situația din agricultură. Manifestanții au încercat să pătrundă în clădirea Executivului pentru a-i înmâna premierului o listă cu
Fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, acuză poliția că, la indicația partidului de guvernare PAS, ar fi confiscat un lot de ziare ale formațiunii „Inima Moldovei”, pe care o conduce, deși activiștii care le transportau ar fi avut toate actele în regulă. Politiciana califică acțiunea drept „o răzbunare” pentru demascările
Guvernul respinge acuzațiile lansate de Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană Irina Vlah, și le califică drept „mincinoase și sfidătoare”. Reacția vine după ce formațiunea a susținut că executivul nu ar fi prezentat raportul de activitate pentru anul 2024. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, documentul a
Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei Irina Vlah, a organizat un protest în fața sediului Guvernului. Simpatizanții formațiunii politice au criticat activitatea executivului și pe premierul Dorin Recean, pe care îl acuză că nu ar fi prezentat, contrar legii, raportul de activitate pentru anul 2024. În cadrul