În regiunea transnistreană pentru insulte, inclusiv pe internet, se va aplica răspunderea începând cu vârsta de 14 ani. Persoanele vor risca amenzi, iar în cazul insultelor repetate pe internet vor putea fi confiscate mijloacele folosite la comiterea contravenției, de exemplu – telefonul. Totodată, a fost introdusă și răspunderea pentru calomnie
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a publicat pe Facebook o postare despre insultele față de jurnaliști. Acesta consideră că atacurile la adresa jurnaliștilor sunt un semn al „lipsei de respect față de valorile democratice” și că ele legitimează dreptul de a adresa vorbe murdare și altor profesii. Mesajul
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a insultat, în timpul ședinței serviciilor Primăriei din 9 decembrie, mai mulți jurnaliști și personalități publice pe care le consideră fidele partidului de guvernământ. Edilul a folosit în adresa lor etichetări precum „măscărici”, „linge-***” și „alcoolici”. Opt ONG-uri de media au publicat deja o declarație în
După ce a amenințat cu moartea un tânăr gay din Moldova, un moldovean va trebui să achite o amendă de 27 500 lei, un prejudiciu moral de 10 mii de lei și alți 21 500 lei – pentru cheltuielile de judecată ale reclamantului. Ilegalitatea a avut loc în 2022, în
„Un comportament inadmisibil” – așa a calificat Promo-LEX adresarea de insulte de către deputați, inclusiv președintele Parlamentului, Igor Grosu, în timpul ședințelor plenare. Asociația l-a îndemnat pe speakerul Legislativului, în sinteza pe care a făcut-o după prima ședință plenară din sesiunea de primăvară, „să se abțină de la încălcarea Regulamentului
Membrii GENDERDOC-M acuză forțele de ordine, dislocate pe traseul Marșului Pride din 19 iunie, că ar fi insultat și și-ar fi permis comentarii degradante față de participanții la eveniment. Într-o notă informativă făcută publică, GENDERDOC îndeamnă participanții Marșului Pride să raporteze cazurile de intimidare din partea poliției. Într-o postare făcută
La intersecția străzilor A. Pușkin cu București din Chișinău, coloana de participanți la Marșul Solidarității – Pride 2022 a fost „atacată” cu replici din partea mai multor persoane care s-au arătat împotriva comunității LGBT. Manifestanții au fost fluierați și insultați de oameni. „Rușine. Jos parada gay. Chișinău nu-i sodoma”, a