integrare

Prim-ministrul Dorin Recean efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 24 – 26 octombrie. Guvernul anunță că Recean va promova, n cadrul vizitei, agenda de integrare europeană a Republicii Moldova și consolidarea cooperării cu NATO. Pe agenda oficialului de la Chișinău figurează participarea la Global Gateway Forum, eveniment

Ministerul Educației și Cercetării se pregătește de 1 septembrie. Reprezentanții Ministerului își doresc ca în instituțiile de învățământ, în prima zi de după vacanță, să se discute despre integrarea europeană a Moldovei. Precizările au fost făcute de ministrul Dan Perciun. Oficialul a declarat că Ministerul va propune anumite activități care

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, spune că în soluționarea conflictului transnistrean este nevoie să se țină cont în primul rând de necesitatățile oamenilor. Potrivit vicepremierului, cel mai simplu sistem de integrat va fi cel al învățământului. Totuși, Serebrian spune că și aici vor fi probleme. Declarațiile au fost făcute în

Republica Moldova nu va adera la Uniunea Europeană în 2024 și nici în 2025, întrucât acest proces este unul de durată care necesită reforme ambițioase. Declarația a fost făcută de ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova. În opinia oficialului,

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, și omologul său român, Klaus Iohannis, au semnat o Declarație privind sprijinul României pentru integrarea în NATO a Ucrainei. Documentul a fost semnat în marja Summit-ului Comunității Politice Europene, care se desfășoară în Moldova. Într-o postare pe o rețea de socializare, Vladimir Zelenski a mulțumit poporului

Circa 2000 de membri ai Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) vor participa la Adunarea „Moldova Europeană”, care se desfășoară pe 21 mai în centrul Chișinăului. Informația a fost făcută publică de către primarul Ion Ceban, care se află în SUA, într-o vizită de lucru. Edilul a făcut apel la „maturitate

Una dintre prioritățile Poloniei în timpul președinției sale la Consiliul Uniunii Europene va fi aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de președintele polonez Andrzej Duda în cadrul unui interviu, relatează rbc.ua. „Una dintre prioritățile noastre în timpul președinției poloneze a Consiliului UE va fi aderarea Ucrainei

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu consideră că țara noastră trebuie să devină membru al Uniunii Europene „până la sfârșitul acestui deceniu”. Declarația a fost făcută, pe 29 decembrie, la postul național de televiziune. Șefa statului consideră că guvernul ar trebui fie mai activ în ceea ce privește eforturile de implementare

Autoritățile Republicii Moldova vor adopta și finaliza, până la sfârșitul lunii iulie, Planul de acțiuni care va conține pași concreți privind combaterea corupției, reformarea justiției sau eliminarea influenților oligarhice asupra sistemului economic, politic și mass-media din Republica Moldova. Asigurarea vine din partea președintei țării, Maia Sandu, și a fost făcută

De câteva zile, în Ucraina este discutată intens numirea Annei Sergheeva (25 de ani) în funcția de viceministru al politiciilor sociale pentru integrare europeană. Reieșind din CV-ul acesteia, publicat pe site-ul ministerului, tânăra are o experiență de lucru de doar câțiva ani – într-o firmă de consultanță, care acorda inclusiv

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x