întrevedere

La întâlnirea președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, cu nouă miniștri de externe din Europa de Sud-Est, inclusiv cel din Republica Moldova, s-a discutat despre sprijinul reciproc în economie, securitate, capital uman și relațiile din cadrul UE și NATO. Precizarea a fost făcută de șeful statului ucrainean pe rețelele de socializare. Vladimir

Președinta Maia Sandu, care se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, a fost la Cartierul General al Organizației Atlanticului de Nord, unde a avut o întâlnire cu secretarul general NATO, Mark Rutte. Șefa statului s-a adresat, de asemenea, Consiliului Nord-Atlantic, principala structură decizională NATO, formată din reprezentanții celor 32

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat pe 10 decembrie, după o întrevedere la Bruxelles cu președinta Maia Sandu, că Republica Moldova va primi 50 milioane de euro pentru susținerea reformelor și stabilitatea economică. Suma reprezintă ultima tranșă din pachetul de asistență macrofinanciară în valoare de 295 milioane

Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit, pe 6 decembrie, cu reprezentanții asociațiilor veteranilor de război din Republica Moldova. Dialogul s-a axat pe măsurile suplimentare de sprijin pentru veterani, prevăzute în proiectul Legii cu privire la veterani, care vor fi implementate începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Dorin

Președinta Maia Sandu a avut, pe 5 decembrie, la Președinție, o întrevedere cu directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, și Bogdan Pleșuvescu, directorul general adjunct legal. Discuțiile au vizat rolul Victoriabank, al cărei acționar majoritar este Banca Transilvania, în susținerea afacerilor mici și mijlocii. Potrivit unui comunicat al Președințiie,

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere, pe 22 noiembrie, la Președinție, cu ministrul delegat al Franței pentru Afaceri Europene, Benjamin Haddad, care se află într-o vizită în Republica Moldova. Oficialii discutat despre intensificarea cooperării moldo-franceze și susținerea constantă a Franței pentru procesul de integrarea europeană al Republicii Moldova. Potrivit

Ministerul Energiei a elaborat un plan de iarnă privind aprovizionarea cu energie și gaze în timpul sezonului rece. Acesta conține inclusiv măsuri pentru scenariul în care concernul rusesc Gazprom va refuza să livreze gaze naturale către regiunea transnistreană după expirarea contractului de tranzit prin Ucraina la 1 ianuarie 2025. Informația

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, împreună cu mai mulți membri PSRM, a avut pe 19 noiembrie întrevederi cu ambasadorul rus, Oleg Ozerov, și Însărcinatul cu Afaceri a ambasadei SUA, Daniela DiPierro. Potrivit socialiștilor, cu ambii diplomați s-a discutat despre rezultatele alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional cu

Ministra de Externe a României, Luminița Odobescu, și ministrul de Externe al Marii Britanii, David Lammy, vor întreprinde o vizită oficială la Chișinău în data de 20 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Vizita Luminiței Odobescu și David Lammy la Chișinău va fi găzduită de către

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care se află într-o vizită oficială la Tokyo, a avut pe 12 noiembrie o întrevedere cu omologul său nipon Takeshi Iwaya. Părțile au discutat, printre altele, despre consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Japonia în domenii precum agricultura, educația și sănătatea. Conversația a vizat, de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x