presedinte.md

Ruslan Stefanciuk i-a mulțumit Maiei Sandu pentru „ajutorul militar, financiar, umanitar și politic”. Cu cine s-a întâlnit președinta la Kiev

În cadrul vizitei sale la Kiev, președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea de vârf a Ucrainei – prim-ministrul Denis Șmîhal și președintele Radei Supreme (Parlamentul Ucrainei), Ruslan Stefanciuk. Serviciul de presă al legislativului ucrainean a transmis că Stefanciuk i-a mulțumit Maiei Sandu pentru „ajutorul militar, financiar, umanitar și politic”. Președinția Republicii Moldova nu a comentat, deocamdată, această informație. 

Maia Sandu a scris pe rețeaua de socializare X că, în cadrul întrevederii cu Ruslan Stefanciuk, au fost explorate modalități prin care Republica Moldova și Ucraina să-și aprofundeze cooperare și „să dezvolte soluții concrete pentru a asigura stabilitatea regională”.

Ne concentrăm în continuare pe obținerea unor rezultate tangibile pentru cetățenii noștri”, a adăugat ea.

Iar serviciul de presă al Radei Supreme a transmis, într-un comunicat, că cei doi oficiali au discutat despre continuarea consolidării cooperării interparlamentare, măsuri comune pentru contracararea amenințărilor hibride din partea Federației Ruse, intensificarea presiunii prin sancțiuni și posibilitatea utilizării activelor rusești înghețate pentru reconstrucția Ucrainei, care se confruntă cu agresiunea militară rusă de aproape trei ani.

Ruslan Stefanciuk a exprimat recunoștință Moldovei pentru sprijinul cuprinzător acordat Ucrainei, în special pentru ajutorul militar, financiar, umanitar și politic, subliniind că, în condițiile războiului, acest sprijin este vital”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, președintele Radei Supreme a remarcat „contribuția semnificativă” a părții moldovenești în crearea unui centru medical comun pentru reabilitarea militarilor și medicilor răniți în război.

Președinția Republicii Moldova nu a comentat, deocamdată, informația cu privire la „ajutorul militar” menționat de oficialul ucrainean.

X/Maia Sandu
X/Maia Sandu

Maia Sandu s-a mai întâlnit cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal. Premierul ucrainea a comunicat că discuțiile au vizat contracararea amenințărilor hibride ruse. El a mai menționat că Ucraina este interesată de dezvoltarea colaborării comercial-economice moldo-ucrainene, subliniind că volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări a crescut cu 12% în anul 2024.

În timpul întrevederii s-a discutat, de asemenea, despre dezvoltarea logisticii și îmbunătățirea conexiunilor între Ucraina, Republica Moldova și statele-membre ale Uniunii Europene.

X/Maia Sandu
presedinte.md
X/Maia Sandu
X/Denys Shmyhal

Șefa statului, împreună cu ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a vizitat inclusiv New Europe Center – un centru de cercetare din Kiev axat pe politică externă și securitate. Oficialii au discutat problemele de securitate, energie, aderarea la UE și alte subiecte.

Directoarea New Europe Center, Aliona Ghetmanciuk, i-a oferit Maiei Sandu publicația celui mai recent sondaj sociologic realizat de centru, în decembrie 2024. Potrivit lui, Maia Sandu s-a clasat în Top 5 lideri străini în care ucrainenii au cea mai mare încredere.

presedinte.md

Președinta Sandu s-a mai întâlnit cu prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, cu care a vizitat secția de pediatrie a Institutului Național de Oncologie.

X/Maia Sandu
X/Maia Sandu
X/Maia Sandu
X/Maia Sandu

Într-o postare pe rețelele de socializare, Olena Zelenska i-a mulțumit Maiei Sandu pentru „solidaritatea și înțelegerea profundă a importanței eforturilor comune în această perioadă extrem de dificilă”. „Vreau să vă mulțumesc în mod special pentru adăpostul pentru adăpostul călduros pe care Moldova l-a oferit celor peste 125 refugiați ucraineni”, a menționat aceasta.

presedinte.md

Amintim că, pe 25 ianuarie, președinta Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru la Kiev. Șefa statului s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski, cu care a susținut o conferință de presă comună ulterior. Vladimir Zelenski a declarat că Republica Moldova trece acum printr-o criză energetică artificială, creată de Moscova pentru a influența independența țării și rezultatele alegerilor parlamentare. El a adăugat că Ucraina este gata să asigure necesitățile energetice ale locuitorilor din Transnistria, oferind cărbune (detalii aici și aici).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: