Cetățenii moldoveni au venit la secțiile de votare din Frankfurt cu două ore înainte de deschiderea secțiilor de votare. Cozi s-au format și la secțiile de votare din Italia. Internauții au publicat fotografii și imagini video. Către ora 8:00, la Frankfurt, coada a ajuns la circa 2000 de persoane. Pentru
Instituția prezidențială a făcut publice cheltuielile privind deplasările de serviciu efectuate în Italia și Polonia de către personalul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. În total, este vorba despre 86 de mii de lei. Potrivit unui document publicat de președinție, pentru vizita de lucru în Italia s-au cheltuit 59,8 mii de lei.
Purtarea măștilor de protecție nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise din Italia. Anunțul a fost făcut de către ministrul italian al sănătății Roberto Speranza. Inițiativa va intra în vigoare din 28 iunie. Oficialul italian a precizat că măsura obligatorie privind purtarea măștilor de protecție în spațiile deschise va
Șefa statului, Maia Sandu, și ministrul italian al Muncii și Politicilor Sociale, Andrea Orlando, au semnat acordul în domeniul securității sociale. Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, procesul de negociere pe marginea acordului a demarat la inițiativa părții moldave, fiind condiționat de numărul mare de cetățeni care activează pe
Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu președintele Italiei, Sergio Mattarella, astăzi, 18 iunie. Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei oficiale pe care Maia Sandu o efectuează în aceste zile la Roma, la invitația omologului său. „Am menționat că mizăm pe deschiderea autorităților italiene în sensul simplificării
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu va efectua o vizită oficială la Roma, la invitația omologului său italian. Aceasta se va întîlni și cu președintele Senatului, cel al Camerei Deputaților, dar și cu alți politicieni. Vizita se va desfășura în zilele de 18-20 iunie., anunță administrația prezidențială pe 14 iunie. Vineri,
Cel puțin 9 oameni au murit în Italia, în urma căderii unui funicular. Accidentul s-a produs pe 23 mai, scrie portalul italian torino.repubblica.it. Doi copii sunt în stare gravă. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:00, la Stresa, staţiune balneară din Piemont, pe malul lacului Maggiore, în nordul Italiei. Accidentul
Vocalistul trupei Maneskin, care a cîștiga ediția din acest an a concursului Eurovision, a fost acuzat că ar fi consumat droguri chiar în timpul desfășurării finalei. O înregistrare video a devenit virală pe internet. În cadrul unei conferințe de presă, Damiano a declarat răspicat că nu este consumator de droguri
Zeci de angajați ai aeroportului Milano Malpensa au sărbătorit prin dans revenirea la muncă. Flashmobul a fost filmat și transformat într-un clip, iar ulterior publicat pe YouTube. Angajații au dansat Jerusalema pe pistă, dar şi în Terminalul plecări sau sosiri, bucuroși că au revenit la lucru. Coregrafia a fost lansată
Prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, a îndemnat toţi străinii să îşi rezerve vacanțele de vară în Italia, întrucât ţara va avea propriul pașaport verde, informează Mediafax. Șeful guvernului de la Roma a spus că Uniunea Europeană va introduce un paşaport verde până la mijlocul lunii iunie. Acesta va facilita călătoriile internaţionale