judecată

Primarul mun. Chișinău Ion Ceban susține că decizia Consiliului Municipal Chișinău (CMC) prin care costul pentru o călătorie cu atuobuzul și troleibuzul a fost majorat la șase lei a fost acționată în judecată de Cancelaria de Stat. Edilul a dat de înțeles că nu va renunța la inițiativa de majorare

Procuratura Anticorupție, Oficiul Sud, a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui primar dintr-o localitate din Cimișlia și a complicilor acestuia, și anume un consilier local, un inginer cadastral și contabilul-şef al primăriei. Aceștia și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu. Mai exact, primarul vizat și cei

Controversatul proces de defăimare dintre Johnny Depp şi Amber Heard a luat sfârşit. Juriul a dat verdictul după ce a ascultat peste 100 de ore de mărturii. Juraţii au considerat că Amber Heard a acţionat cu „răutate” împotriva fostului său soţ. De asemenea, juriul a decis ca Depp să primească

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, oficiul „Nord” a trimis în judecată cauza penală privind învinuirea a doi foști factori de decizie ai „Aeroportului Internațional Mărculești” pentru depășirea atribuțiilor lor de serviciu. Oamenii legii au constatat că cei doi au semnat documente prin care transformau datoria întreprinderii pentru

Inspectoratul General de Carabinieri al MAI susține că accesul jurnaliștilor în clădirea Judecătoriei, unde este examinat demersul privind plasarea lui Igor Dodon și a cumnatului acestuia în arest preventiv, nu este restricționat. Asta cu toate că reprezentanții presei au fost ținuți în holul instituției mai bine de patru ore. Pentru

La scurt timp de la începerea ședinței în care se examinează demersul procurorilor privind mandatul de arest pentru 30 de zile în privința fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, judecata a fost întreruptă. Între timp, fostul președinte al statului a comunicat presei că are trei declarații, dar oamenii legii

Pe 13 mai, la Kiev, se desfășoară prima ședință de judecată a unui soldat rus. Acesta este învinuit că a ucis un biciclist neînarmat, în regiunea Sumî din Ucraina. Vadim Șișimarin, în vârstă de 21 de ani, riscă detenție pe viață. Șișimarin este judecat pentru „încălcarea legilor şi obiceiurilor războiului”.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) va ataca în judecată organizația „UNIREA-ODIP”, care acuză formațiunea politică că ar fi plătit participanții la marșul consacrat Zilei Victoriei. Reprezentanții organizației unioniste au publicat pe 9 mai un material filmat în timpul acțiunii la care au participat reprezentanții PSRM. Potrivit liderului Vlad Bilețchi,

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală, cu remiterea în judecată, a unui nou episod al fraudei bancare, care vizează 27 credite nerambursate Băncii de Economii, în 2014, în sumă de peste 10 miliarde lei. Pe dosarul în care s-a dispus trimiterea în judecată

Ex-primarul capitalei Dorin Chirtoacă a anunțat că îl va acționa în judecată pe Cristian Rizea, ex-deputatul român stabilit în Republica Moldova, cu puţin timp înainte de a fi condamnat definitiv în România la închisoare, pentru corupție. Motivul nemulțumirii lui Chirtoacă este un material video publicat de către acesta pe 1

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x