lapte

Prim-ministrul Dorin Recean a avut pe 9 ianuarie o ședință de lucru cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne, lapte și panificație din Republica Moldova. Părțile au discutat despre importanța ajustării consumului de curent electric la nivelul întreprinderilor și necesitatea investițiilor în eficiența energetică în contextul crizei energetice. Potrivit unui comunicat

Fermele autohtone produc doar ceva mai mult de 5% din consumul de lapte în Republica Moldova – adică 30 de mii dintr-un necesar de 568 de mii de tone de lapte. Precizarea a fost făcută de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Oficialul a precizat că în ultima perioadă

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că va supraveghea peste 500 de centre de colectare a laptelui ca materie primă. În acest scop urmează a fi prelevate peste 3 500 de probe. Potrivit ANSA, laptele materie primă destinat procesării/comercializării trebuie să îndeplinească criteriile de calitate cu privire la numărul

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras produsul neconform de lapte praf „Numil”, un amestec de lapte praf cu prebiotici pentru copii. ANSA spune că a fost dispusă retragerea lotului din 28 aprilie 2022 și din 2 mai anul curent, în urma unei notificări de alertă cu

În lanțurile de supermarketuri din Rusia au început să dispară sucurile și laptele în ambalaje tetrapac. Totul din cauza deficitului acestui material, informează „Vedomosti” (“Ведомости”), care a discutat cu doi distribuitori și cu reprezentanții unui mare producător de produse alimentare. Insuficiența de materiale tetrapac a provocat deja creșterea prețurilor: transportul

Rusia a interzis temporar importul cărnii, laptelui și a animalelor din Kazahstan, informează Forbes pe 12 ianuarie. Decizia a fost anunțată de Rosselhoznadzor, care a argumentat-o prin răspândirea virusului denumit „febra aftoasă”. Au fost interzise și pieile de animale, precum și blănurile care nu au fost prelucrate. Astfel, potrivit comunicatului

725 de muncitori ai întreprinderilor municipale, care sunt antrenați la lucrările de salubrizare și dezinfectare a orașului, vor primi, zilnic, câte jumătate de litru de fapte, fiecare. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook. Edilul a precizat că propunerea a venit din partea asociației

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x