limba română

Ludmila Corsun, o susținătoare a invaziei ruse din Ucraina, a cerut anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale (CEC) din data de 24 august. Atunci, instituția electorală a refuzat să-i înregistreze grupul de inițiativă pe motiv că Ludmila Corsun, care se vrea președintă a Moldovei, nu cunoaște limba română. Pe 28 august,

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău va organiza două conferințe publice dedicate limbii române, care vor fi susținute de două lectore universitare de peste Prut. Acestea vor avea loc săptămâna viitoare la Chișinău și Comrat. Conferințele publice au drept scop marcarea Zilei Limbii Române în Republica Moldova. Conferințele publice

Cei care doresc să-și testeze cunoștințele la limba română sunt așteptați la Marea Dictare Națională, ediția a II-a, care se va desfășura de Ziua Limbii Române, pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă. La

În România au fost aprobate noi reguli pentru redobândirea cetățeniei române. Solicitanții vor trebui să dovedească că știu limba română cel puțin la nivelul B1. Dovada se va face cu un certificat de competență lingvistică, eliberat de un institut de învățământ superior din România sau de institutele culturale românești din

57 de profesori de limba română din Găgăuzia, raionul Taraclia și municipiul Bălți vor participa la cursuri de perfecționare a limbii române, în România. Cursurile vor avea loc în perioada 16 iunie-10 iulie la trei universități, din Suceava, Timișoara și Brașov. Acestea sunt organizate cu suportul Ministerului român al Educației.

Pe un canal de Telegram au fost publicate fotografii cu testele de examen la limba română și matematică pentru clasa IX-a și rezolvarea acestora, în timp ce se desfășura proba de examen. Scurgerile de informații au avut loc în instituții de învățământ, care au fost identificate. Anunțul a fost făcut

Persoanele care vor dori să fie cetățeni ai României vor trebui să demonstreze cunoașterea limbii române. Aceasta, dar și alte prevederi, se conțin într-un proiect aprobat de Guvernul României, în data de 6 iunie, informează portalul avocatnet.ro. Potrivit proiectului de lege, condițiile pe care va trebui să le îndeplinească, pentru

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a venit cu o reacție după ce purtătoarea de cuvânt a MAE-ului Rusiei, Maria Zaharova, a calificat impunerea limbii române în legislația și Constituția Republicii Moldova drept „genocid”. MAE-ul de la Chișinău a declarat că afirmațiile Mariei Zaharova privind limba vorbită în Republica Moldova „nu pot

Trecerea Kremlinului de la acuzațiile privind persecutarea vorbitorilor de limbă rusă din Republica Moldova la cele privind vorbitorii de „limbă moldovenească” indică faptul că autoritățile din Federația Rusă „încearcă probabil să justifice viitoarea agresiune” pe întreg teritoriul țării noastre. Precizarea a fost făcută de Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), după

Circa 5 000 de persoane din cele peste 12 000 care s-au înscris la Programul național de limba română au început cursurile, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei, restul solicitanților vor începe formările în luna iulie și, respectiv, septembrie a acestui an. Ministerul de resort informează că fiecare persoană

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x