Prin aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova își va putea dezvolta economia și asigura stabilitate, a declarat președinta Maia Sandu la Forumul Internațional „Cooperare Transfrontalieră Europeană”, care are loc la Chișinău. Șefa statului a dat drept exemple România și Polonia, țări care „s-au transformat radical după aderarea la UE”. Șefa
România a devenit cel mai important investitor în Republica Moldova, cu peste 250 de milioane de euro investiți anual și peste 1.700 de companii active pe piață. Despre aceasta a vorbit președinta Maia Sandu în cadrul Forumului economic România – Republica Moldova, desfășurat la Chișinău. Totodată, șefa statului a remarcat
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este liderul internațional cu cea mai mare rată de încredere în România. Asta arată datele unui sondaj al companiei Avangarde de la București, care a fost prezentat pe 16 septembrie. Potrivit cercetării sociologice, Maia Sandu are o cotă de încredere de 44% în rândul cetățenilor
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) o contestație în care susține că președinta Maia Sandu s-ar implica în campania electorală pentru alegerile parlamentare, în favoarea Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Formațiunea o acuză pe șefa statului, care este fondatoarea PAS, că
Cheltuielile familiei președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, legate de vizita la Vatican, au fost acoperite din surse proprii. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, care a subliniat că în mediul online au apărut speculații false pe acest subiect. „Pe unele canale de Telegram au
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită vineri, 12 septembrie, în audiență de Papa Leon al XIV-lea, la Palatul Apostolic din Vatican. Șefa statului a fost însoțită de mama sa, de sora sa și de consiliera pe politică externă și afaceri europene, Olga Roșca. Președinta țării anunță că a
Președinta Maia Sandu, aflată în vizită la Roma, a avut întrevederi cu prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, și cu președintele Senatului, Ignazio La Russa. Potrivit instituției prezidențiale de la Chișinău, un subiect important al discuțiilor a fost cooperarea pentru asigurarea integrității proceselor electorale din Republica Moldova, inclusiv a votului diasporei din
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit pe 9 septembrie la Strasbourg cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset. Potrivit instituției prezidențiale de la Chișinău, întrevederea s-a desfășurat în contextul pregătirilor pentru preluarea de către țara noastră a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în perioada noiembrie 2025
Președinta Maia Sandu, care se află într-o vizită la Strasbourg, a ținut pe 9 septembrie un discurs în Parlamentul European. Șefa statului le-a vorbit eurodeputaților despre lupta Republicii Moldova pentru democrație și tacticile folosite de Federația Rusă pentru a influența rezultatele alegerilor parlamentare de la sfârșitul acestei luni. Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ține un discurs în plenul Parlamentului European. Șefa statului va vorbi despre noile amenințări la adresa democrațiilor europene și despre modul în care Europa își poate proteja valorile și unitatea în fața acestor provocări. Europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat pe 8 septembrie că săptămâna aceasta,