Maia Sandu a participat la Summitul Salzburg 2023, în Austria, unde a ținut un discurs despre schimbările geopolitice din Europa și din regiunea noastră, a anunțat președinția. La fel, șefa statului a vorbit și despre cum ne putem uni eforturile pentru a întări comunitatea europeană și rolul important pe care-l
„Provocările cer unitate”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în fața participanților la Summitul Salzburg, Austria. Șefa statului anunță că a discutat în marja evenimentului cu înalți demnitari. Extinderea Uniunii Europene și reformele implementate de Moldova în acest context au fost printre principalele subiecte abordate. „Mesajul meu la Summitul
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, întreprinde o vizită de lucru în Austria, informează Președinția. Șefa statului urmează să participe joi, 27 iulie, la Summitul Salzburg, din orașul austriac cu același nume. Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului internațional, șefa statului va ține discursul principal la deschiderea summitului și va participa
Parlamentul pleacă în vacanță. Pe 31 iulie va avea loc ultima ședință din sesiunea de primăvară 2023. Potrivit Biroului permanent, înainte de vacanță, deputații vor examina inclusiv propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență, dar și proiectul de lege privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Precizăm
Președinta Maia Sandu a efectuat, pe 25 iulie, o deplasare oficială în satul Ciumai din raionul Taraclia. Șefa statului a vizitat liceul și școala profesională din sat și s-a întâlnit cu localnicii. Maia Sandu a menționat că liceul din Ciumai a fost termoizolat, iar fațada acestuia a fost reparată pentru
Președinta Maia Sandu susține că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) cunoaște despre faptul că agenții ruși interceptau instituțiile de stat ale Republicii Moldova cu ajutorul antenelor montate pe acoperișul Ambasadei Rusiei. Șefa statului susține că autoritățile competente vor veni cu mai multe detalii în timpul apropiat. Declarațiile au fost
Două sectoare ale drumului expres M3: Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, au fost date în exploatare. La ceremonia de inaugurare a tronsonului a fost prezentă și președinta Maia Sandu. Șefa statului a menționat că prin această porțiune reparată Republica Moldova contribuie la securitatea alimentară din regiune,
Șefa statului i-a conferit astăzi lui Bogdan Aurescu, fostul Ministru al Afacerilor Externe al României, „Ordinul de Onoare”. Conform decretului, distincția i-a fost oferită fostului șef al diplomației de la București, actualmente consilier al Președintelui Iohannis pentru politică externă, în semn de înaltă apreciere a contribuției aduse la consolidarea relațiilor
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a declarat că „este sfâșietor să urmărești scenele de distrugere din Odesa”, iar vicepremierul Nicu Popescu a menționat că imaginile din orașul ucrainean sunt devastatoare. Pe 23 iulie, oficialii moldoveni au condamnat atacurile rusești asupra Ucrainei, după ce Odesa a fost bombardată noaptea trecută. Președinta
Președinta Maia Sandu nu a fost prezentă la ceremonia de învestire a Evgheniei Guțul în funcția de guvernatoare a UTA Găgăuzia. Șefa statului consideră că nu este un gest corect să participe la un eveniment finanțat de o grupare politică. Declarațiile au fost făcute în cadrul vizitei sale din 20