De Ziua Independenței, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj pentru moldoveni, prin intermediul unui clip video publicat pe pagina sa oficială de Facebook. Clipul a fost însoțit și de un mesaj scurt de felicitare, cu ocazia marcării a 31 de ani de Independență. Clipul video prezintă
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu l-a promovat pe Vasile Popa, directorul adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), la gradul de colonel prin semnarea unui la 18 august. „Se conferă gradul special de colonel al Serviciului de Protecție și Pază de Stat domnului Vasile Popa, director adjunct
Președinția Republicii Moldova găzduiește o expoziție de cămăși autentice, brodate de meșterițele din Republica Moldova aflate peste hotare. Doritorii pot admira expoziția începând de astăzi până pe 25 septembrie. Potrivit unui comunicat al Președinției, autoarele cămășilor, alături de grupurile de meșterițe „Măiestria” și „Șezătoare Bruxelles”, și-au propus să promoveze în
Președinta țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj adresat moldovenilor în ajunul celei de-a 31 aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Șefa statului a amintit de unitatea și bunătatea de care a dat dovadă poporul moldovean în cele șase luni de război ruso-ucrainean, îndemnându-i pe moldoveni să nu
Președinta Maia Sandu a ținut un discurs online la al doilea summit al Platformei Crimeei. Ea a vorbit despre războiul din Ucraina, menționând că civilii au fost uciși, iar milioane de ucraineni au devenit refugiați. Șefa statului a menționat că de aproape 6 luni trăim într-o lume fără reguli, iar
Cel de-al doilea summit al Platformei Crimeei a început în Ucraina. Din cauza războiului la scară largă, anul acesta are loc online. La eveniment vor lua parte reprezentanți ai aproximativ 60 de țări și organizații internaționale: în special, secretarul general al NATO Stoltenberg și președintele polonez Duda, care au sosit
Protest la Președinție. Zeci de susținători ai Partidului „ȘOR” au ieșit în fața instituției prezidențiale pentru a-și manifesta dezacordul față de decizia instanțelor de judecată care au plasat-o pe vicepreședinta și deputata formațiunii politice, Marina Tauber, în izolatorul nr.13. Susținătorii formațiunii se declară nemulțumiți de scumpirile din țară și modul
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere ieri seara cu cancelarul federal al Austriei, Karl Nehammer, în marja Forumului European de la Alpbach. Oficialii au discutat despre relațiile bilaterale dintre țările noastre, cooperarea moldo-austriacă și despre parcursul european al Republicii Moldova. Șefa statului a mulțumit autorităților austriece pentru
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu va efectua o vizită în Austria. Șefa statului va participa astăzi la Forumul European Alpbach 2022 cu genericul „Noua Europă”. Potrivit unui comunicat al Președinției, Maia Sandu se va afla la evenimentul internațional la invitația omologului ei austriac, președintele federal Alexander Van der Bellen. În
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a ținut un discurs la deschiderea evenimentului „Zilele Diasporei 2022”. Aceasta le-a mulțumit concetățenilor stabiliți în afara țării pentru implicare și i-a îndemnat să revină în țară, pentru a contribui la un viitor prosper al țării. Șefa statului și-a început discursul printr-un mesaj de mulțumire