Maia Sandu

Reprezentanții Președinției au publicat lista cadourilor protocolare primite de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în perioada aprilie-iunie 2022. Cel mai scump cadou, a cărei valoare de piață constituie 2350 de lei, șefa statului l-a primit de la ministra Afacerilor Externe, Educației și Sportului a Principatului Liechtenstein, Dominique Hasler, în cadrul

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a discutat astăzi cu ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, despre agenda europeană a Republicii Moldova și pașii următori în calea spre aderarea la Uniunea Europeană. Sandu declară că a fost discutat planul de acțiuni pentru realizarea condițiilor menționate în opinia Comisiei Europene pentru

Programul „Satul European”, care va costa statul aproximativ 2 miliarde de lei, va ajunge, în acest an, în 492 de sate din Republica Moldova, anunță președinta țării Maia Sandu. Șefa statului dă asigurări că autoritățile vor sprijini programul lansat în martie, în pofida inflației, a crizei energetice și economice sau

Cei care anunță alertele false cu bombă din țară încearcă să sperie oamenii și să destabilizeze situația. Declarația a fost făcută de șefa statului Maia Sandu, la emisiunea Punctul pe Azi de la TVR Moldova. Președinta a menționat că oamenii legii depun efort pentru a identifica autorii alertelor, iar cel

Președinta Republicii Moldova a comentat reținerea deputatei Partidului Politic „ȘOR”, Marina Tauber. În cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova, Maia Sandu a declarat că în sfârșit instituțiile au început „anchetarea fenomenului” cu privire la finanțarea netransparentă a partidelor politice din Moldova. Sandu a menționat că cei care

Maia Sandu a declarat că cetățenii Republicii Moldova trebuie să se pregătească de o iarnă complicată. Aceasta în condițiile în care Guvernul nu are încă claritate pe contractul în derulare cu Gazprom. Șefa statului a menționat că se discută cu mai multe potențiale surse, dar „prețul este foarte înalt”. În

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunțat că cetățenii moldoveni care au muncit în Spania vor beneficia de pensii din ambele state. Pe 21 iulie, șefa statului a declarat că a fost semnat un acord în acest sens. „Vești bune pentru moldovenii stabiliți în Spania. Astăzi, la Madrid, a fost

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană se va face numai prin referendum. Asigurarea vine din partea președintei țării, Maia Sandu. „Nu este niciun pericol ca cineva să vă împingă în UE fără dorința voastră”, i-a răspuns șefa statului unui cetățean din Răuțel, Fălești. „Până la aderare este cale lungă și

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat, în cadrul unei întâlniri cu locuitorii din Răuțel, raionul Fălești, diferența de preț la gazele naturale pe care o achită locuitorii din stânga și cei din dreapta Nistrului. Potrivit ei, „este o mare nedreptate” ca moldovenii să plătească o diferență atât de mare

Republica Moldova nu cumpără armament, iar autoritățile nu vor cheltui banii publici în acest scop. Asigurarea vine din partea președintei țării, Maia Sandu. Subiectul a fost adus în discuție în cadrul unei întâlniri dintre șefa statului și locuitorii din satul Pârlița, raionul Fălești, care s-au arătat indignați că țara noastră

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x