Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu, reacție la acuzațiile lui Igor Dodon că ar sta în spatele huiduielilor mamei sale: „Justiția trebuie să asigure dreptate, nu circ”

Șefa statului Maia Sandu a venit cu o reacție, după ce Igor Dodon a acuzat-o că ar sta în spatele huiduielilor de astăzi în privința mamei sale care a mers la Procuratura Anticorupție. Președinta a menționat că „justiția trebuie să asigure dreptate, nu circ”.

„Justiția trebuie să le asigure dreptate, nu circ. Fără umilințe publice, răfuieli și spectacole, care nu contribuie la cercetarea cauzelor și nici la creșterea credibilității justiției. Instituțiile vizate trebuie să le asigure tuturor un tratament corect”, a declarat Maia Sandu.

Fostul șef de stat Igor Dodon, care se află în arest la domiciliu, susține că mama sa ar fi un instrument al partidului de guvernare și al președintei Maia Sandu, utilizat pentru răfuieli politice. Declarația a fost făcută la scurt timp după ce activista Maria Olar a huiduit-o pe Galina Dodon, mama socialistului, care s-a prezentat la Procuratura Anticorupție.

Aceasta figurează în același dosar penal în care este vizat și Igor Dodon. PAS a refuzat să comenteze acuzațiile lui Dodon, menționând că organele de drept trebuie să-și facă treaba.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Expertiza medico-legală repetată în cazul Ludmilei Vartic, finalizată. Ce arată concluziile experților

Raportul expertizei medico-legale repetate în cazul Ludmilei Vartic a fost finalizat, iar concluzia experților este că femeia a decedat în urma leziunilor provocate de căderea de la înălțime. Anunțul a fost făcut de Roman Mihăieș, avocatul soțului victimei, Dumitru Vartic, care este învinuit în aces dosar.

Organul de urmărire penală a prezentat apărării și lui Dumitru Vartic raportul de expertiză medicală repetată în comisie, semnat unanim de șase experți, inclusiv expertul din România. Comisia de experți medico-legali conchide că moartea numitei Vartic Ludmila a survenit în momentul impactului corpului sau de planul de aterizare. Leziuni asfixice la examinarea cadavrului nu au fost constatate”, a scris Roman Mihăieș pe Facebook.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar.

Pe 22 mai, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire, după ce inițial a avut statut de bănuit în cauza penală. Bărbatului i se incriminează două capete de acuzare: de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei. În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Roman Mihăieș, avocatul lui Dumitru Vartic, a catalogat punerea clientului său sub acuzare drept „neîntemeiată” și „nelegitimă”. El a depus o plângere pentru anularea acuzațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: