Ministrul suedez al apărării, Pål Jonson, și cel al apărării civile, Carl-Oskar Bohlin, sunt așteptați marți, 20 august, în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat al Ambasadei Suediei la Chișinău, scopul vizitei este consolidarea relațiilor și creșterea cooperării în domeniul apărării, atât militare, cât și civile, dintre cele două state. Potrivit
Cetățenii Republicii Moldova au fost îndemnați să participe, pe 20 octombrie – la referendum, indiferent dacă susțin sau nu aderarea țării la Uniunea Europeană. Apelul a fost făcut de șefa statului Maia Sandu, în seara zilei de 19 august. „Spuneți sincer, cu propria conștiință – în cabina de vot, pe
Miercuri, pe 21 august, în Republica Moldova va ajunge cancelarul Germaniei Olaf Scholz. În legătură cu vizita oficialului străin, la Chișinău va fi închis temporar accesul publicului pe anumite străzi. Printre acestea: bulevardul Dacia, strada Ciuflea, strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, strada Alexandr Pușkin. Un document în acest sens a fost
Satul Butuceni a vibrat pe ritmurile muzicii clasice într-o seară de neuitat, când sute de melomani s-au adunat pentru a savura partituri celebre la «Opera de Butuceni». Sub bagheta maestrului austriac Friedrich Pfeiffer, Orchestra Simfonică a Teatrului Național de Operă și Balet «Maria Bieșu» a oferit un spectacol memorabil, care
Luptătoarea Anastasia Nichita a spus că antrenorul și logodnicul ei s-a exprimat „poate un pic prea dur și prea direct”, atunci când a vorbit despre întâmpinarea de la Aeroport. Potrivit ei, Valeriu Mircea nu a avut intenția să supere pe cineva. „El este foarte mulțumit de oamenii care au fost,
Pe 17 august, la Chișinău, a avut loc festivalul „Ne Vedem Acasă”. La eveniment au participat șefa statului Maia Sandu și premierul Dorin Recean. Potrivit reprezentanților Guvernului, festivalul a reunit aproximativ 600 de persoane, un număr record de participanți. „M-am bucurat să-i revăd împreună ca o mare familie și să
Premierul Dorin Recean a fost în Găgăuzia, pe 17 august. Oficialul a ajuns la Comrat, în ziua în care locuitorii au marcat hramul orașului. „Am admirat tradițiile găgăuze din sudul țării. Am întâlnit oameni de toate vârstele, frumoși, muncitori care s-au adunat pentru a celebra istoria și valorile care ne
Cancelarul Germaniei Olaf Scholz va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, pe 21 august. Vor ajunge în țara noastră și președintele Estoniei, al Letoniei și Lituaniei. Ultimii vor veni în Republica Moldova pe 27 august. Informația a fost comunicată de reprezentanții Președinției de la Chișinău. Instituția prezidențială a
Politicianul Andrei Năstase, care este și pretendent la funcția de președinte al țării, a fost huiduit de câțiva activiști pe 12 august, în timp ce ținea un discurs în fața Președinției Republicii Moldova. Andrei Năstase a venit din nou în fața Președinției, unde erau instalate două tribune, una pentru el
Ex-ministrul de Interne, Andrei Năstase, o provoacă pe președinta țării, Maia Sandu, la dezbateri publice. Politicianul a fost în data de 5 august la Președinție, unde a transmis o scrisoare adresată șefei statului referitor la dezbateri. Gestul are loc în contextul începerii perioadei electorale pentru alegerile prezidențiale, în cadrul cărora