Șoferii care conduc mașini cu volanul pe partea dreaptă vor circula și pe timp de noapte în Republica Moldova. Parlamentul a adoptat un amendament în acest sens. Iar Ministerul Afacerilor Interne (MAI) are la dispoziție o lună pentru a adopta regulamentul și cerințele tehnice. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Radu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a urat sănătate și recuperare rapidă Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, diagnosticat cu cancer. Mesajul a fost publicat pe platforma X (fosta Twitter). „Transmit urări din inimă pentru recuperarea rapidă și completă a Majestății Sale Regele Charles al III-lea. (…) Gândurile mele sunt
Republica Moldova și Marea Britanie au semnat un acord privind serviciile aeriene. Documentul a fost semnat de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu și secretarul britanic pentru transport, Mark Harper luni, 22 ianuarie, la Londra, anunță Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Potrivit sursei citate, acordul reprezintă
Prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, zboară la Kiev vineri, 12 decembrie, pentru a anunța un nou pachet de ajutor în mărime de 2,5 miliarde de lire sterline, aproximativ 3,2 miliarde de dolari, în 2024. Această sumă este cu 200 de milioane de lire sterline (255 de milioane de dolari) mai mare,
Statele Unite ale Americii (SUA) și Marea Britanie au efectuat lovituri asupra pozițiilor militare houthi din Yemen, a informat Reuters. Operațiunea a fost confirmată de președintele american Joe Biden și de premierul britanic, Rishi Sunak. Aparent, acestea sunt primele lovituri efectuate de SUA împotriva militanților houthi din Yemen din 2016,
Directorul Autorității Aeronautice Civile Vasile Șaramet susține că prețurile biletelor pentru cele trei curse anunțate de Wizz Air, care vor fi disponibile începând cu data de 14 decembrie, urmează a fi ajustate. „Nu vă uitați la prețuri”, a comunicat oficialul după ce, în ajun, internauții au criticat pe rețelele de
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Ruslan Bolbocean a fost desemnat în calitate de ambasador al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Decretul oficial a fost semnat pe 19 octombrie de către președinta Maia Sandu și publicat în Monitorul
Marea Britanie a anunțat o contribuție de 9 milioane de lire sterline (aproximativ 10 376 460 euro) în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova. Menționăm că oficiali din 30 de state s-au reunit pe 17 octombrie la Chișinău la cea de-a 4-a ediție a Platformei. Potrivit oficialilor britanici, angajamentul financiar
Veste bună pentru moldoveni. Din această toamnă, autoritățile dublează cursele avia din Chișinău spre Marea Britanie, anunță reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău. Cursele avia vor fi operate de compania aeriană HiSky. Potrivit sursei citate, cursele avia cu destinația Londra vor fi dublate, începând cu 25 septembrie, curent. Zborurile vor fi realizate
Lucy Letby, asistentă din Marea Britanie, care era acuzată că a ucis cu insulină șapte nou-născuți din secția de neonatologie a Spitalului „Countess Chester”, unde femeia era angajată, a fost recunoscută vinovată. Ea este învinuită pe 22 de capete de acuzare, informează BBC. Tribunalul din Manchester urmează să pronunțe verdictul