Partidul „ȘOR”

Tauber, după ce procurorii au contestat sentința și au cerut 13 ani de închisoare: „Nu m-aș mira dacă mâine ar cere o mie”

Marina Tauber, care s-ar afla în Federația Rusă, a venit cu o reacție după ce Procuratura Anticorupție a solicitat Curții de Apel o pedeapsă de 13 ani de închisoare, pe motiv că sentința pronunțată pe 30 septembrie – 7 ani și 6 luni – ar fi „prea blândă”. Deputata, care a fost dată în urmărire internațională, afirmă că acțiunile procurorilor ar fi „motivate politic”. Ea insistă că este nevinovată și spune că va lupta pentru „anularea” deciziei judecătorilor.

„Obsesia lor este de înțeles. Fiindcă, dacă ar înceta să-l persecute pe Ilan Șor, pe mine, pe colegii și susținătorii noștri, pur și simplu nu ar mai avea cu ce să se ocupe. (…) Tocmai de aceea, procurorii controlați de putere doresc o pedeapsă și mai aspră, și nu m-aș mira dacă mâine ar cere pentru mine o sută sau chiar o mie de ani”, a scris Tauber.

Amintim că procurorii anticorupție au cerut 13 ani de închisoare Marina Tauber, acuzată de finanțarea ilegală a fostului partid condus de fugarul Ilan Șor, condamnat și el la închisoare pentru fraudă bancară. Totuși, pe 30 septembrie, instanța a condamnat-o la 7 ani și 6 luni de închisoare. Tauber a calificat atunci decizia ca fiind „ilegală”.

Pe 15 octombrie, PA a anunțat că a contestat decizia la Curtea de Apel. Procurorii consideră hotărârea instanței „neîntemeiată” în partea ce ține de încetarea procesului penal pentru amestec în înfăptuirea justiției. La fel, procurorii consideră că pedeapsa aplicată pentru celelalte patru capete de acuzare, pentru care Tauber a fost recunoscută vinovată, este „prea blândă”.

Procurorii au solicitat, astfel, în instanță, casarea parțială a sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, rejudecarea cauzei cu recunoașterea vinovăției Marinei Tauber și pentru infracțiunea de amestec în înfăptuirea justiției și aplicarea unei pedepse cumulate, pentru 5 capete de acuzare, de 13 ani de închisoare, proporțională cu gravitatea faptelor comise.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Legea lui Macron care interzice rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani, blocată. Consiliul Constituțional: „Nu este adecvată”

Consiliul Constituțional al Franței a respins, pe 14 august, legea adoptată în iulie care interzice utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 15 ani – o premieră în Europa și una dintre inițiativele cheie ale președintelui Emmanuel Macron la sfârșit de mandat, scrie agenția France Presse.

Potrivit DW, cea mai înaltă autoritate de control constituțional din Franța a ajuns la concluzia că legea respectivă reprezintă o restricție care „nu este nici adecvată, nici necesară, nici proporțională” în raport cu dreptul cetățenilor cu vârsta sub 15 ani la libertatea de exprimare și de comunicare.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a promovat activ proiectul de lege, i-a cerut acum premierului Sébastien Lecornu să pregătească un nou proiect de lege, „impecabil din punct de vedere juridic”.

Palatul Élysée a declarat că hotărârea lui Macron de a obține implementarea acestei reforme rămâne neschimbată.

Amintim că legea urma să intre în vigoare pe 1 septembrie pentru conturile noi și pe 1 ianuarie pentru cele existente. Aceasta prevedea interzicerea accesului persoanelor sub 15 ani la rețele sociale precum TikTok, Snapchat, X și Instagram, dar și la funcționalitățile sociale ale unor platforme populare, precum YouTube, la aplicații de mesagerie, inclusiv WhatsApp și Messenger, precum și la unele jocuri video online.

Legea prevedea excepții, între altele, pentru enciclopediile online și conținuturile educaționale sau științifice. Consiliul Constituțional a considerat însă că aceste excepții sunt prea „limitate”.

Franța a decis să introducă restricțiile pe fondul avertismentelor tot mai numeroase privind efectele negative ale rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților, inclusiv captarea excesivă a atenției și expunerea la conținuturi problematice. Și alte țări europene iau în considerare introducerea unor restricții similare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: