România ar putea apela la medici din afara Uniunii Europene pentru a acoperi deficitul de personal din domeniul sănătății. Autorităţile caută soluţii pentru cadrul legal. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătăţii al României, Alexandru Rafila, scrie presa locală. „Vă spun un lucru în premieră. Vom organiza o întâlnire regională
Indemnizația unică de 120 mii lei pentru medici și farmaciști și cea de 96 mii lei pentru personalul medical și farmaceutic cu studii profesionale tehnice postsecundare se va achita într-o singură tranșă. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în două lecturi cu votul unanim al deputaților
Ministra Sănătății Ala Nemerenco susține că plățile pe care le solicită unii medici din Republica Moldova „sunt niște pietre grele legate de gât”. Iar tot ce e legat de piatră la gât, adaugă oficialul de la sănătate, „la fund trage, mai devreme sau mai târziu”. Prin urmare, Nemerenco anunță că
O adolescentă din Marea Britanie a fost vindecată de cancer, declarat de medici incurabil, după prima utilizare a unui nou tip de medicament revoluționar. Niciun alt tratament nu a funcționat în cazul Alyssei, care fusese diagnosticată cu leucemie, scrie digi24.ro cu referire la BBC. Medicii de la spitalul Great Ormond
Medicii, asistenții medicali și paramedicii din Republica Moldova care au oferit suport, în lupta cu pandemia de COVID-19, colegilor din România, au fost premiați pentru profesionalism în asistență medicală. Trofeele au fost înmânate în cadrul celei de-a VII-a ediții a Galei Elitelor Medicale, care s-a desfășurat la Iași. În total,
Salariile angajaților din domeniul medical vor fi majorate cu 10% din 1 octombrie. Un proiect de hotărâre pentru modificarea regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, a fost aprobat astăzi, 19 octombrie, în cadrul ședinței de Guvern. Din 1 octombrie 2022,
În contextul declarării anului 2022 – Anul lucrătorului medical din municipiul Chișinău, în zilele de weekend, pe 18-19; 25-26 iunie, va circula o rută specială a troleibuzului turistic. Evenimentul este dedicat sistemului de sănătate, în special medicilor, farmaciștilor și savanților renumiți. Startul rutei va fi dat la ora 10:00, pornirea
165 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 55 în regiunea transnistreană, după efectuarea a 2 857 de teste. Datele sunt raportate pentru ziua de 20 aprilie. Printre persoanele infectate sunt 14 lucrători medicali: opt doctori, patru asistenți medicali și doi angajați
200 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 80 în regiunea transnistreană, după efectuarea a 3 421 de teste. Printre persoanele infectate sunt 11 lucrători medicali: trei doctori și opt asistenți medicali. Din numărul total de cazuri unul este asociat cu contact
Lucrătorii medicali care nu s-au vaccinat la șase luni după cursul complet de vaccinare nu vor putea beneficia de indemnizația unică de 16 000 de lei. În acest sens, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a expediat o circulară prin care îi anunță pe administratorii instituțiilor medicale despre noile modificări. Potrivit documentului,