mediu

O persoană din Republica Moldova cheltuie în mediu într-o lună peste 4 mii de lei. Cei mai mulți bani se duc pe alimente – 39,7%. Populația din oraș cheltuie peste 5 mii de lei, din sat – peste 3 mii de lei. Gospodăriile din orașe cheltuie mai mult pentru transport,

Sergiu Lazarencu, noul ministru al Mediului, vrea trasee pentru bicicliști prin pădure. Oficialul a spus că își dorește să schimbe viziunea „de a vedea pădurea doar ca o sursă de lemn” și vrea să vadă pădurea „ca o oportunitate de a promova turismul ecologic”. Declarațiile au fost făcute pe 16

În satul Stîrceni din raionul Florești a fost găsit cadavrul unui căprior, cu semne evidente de împușcături în regiunea picioarelor. Precizările au fost făcute de Inspectoratul pentru Protecția Mediului pe 17 octombrie. Amintim că recent, la Călărași, a fost găsit cadavrul unui cerb. Inspectoratul pentru Protecția Mediului a declarat că

Republica Moldova a semnat marți, 17 octombrie, împreună cu participanții la ediția a 4-a a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, o serie de memorandumuri, care îi vor permite să acceseze împrumuturi de circa 140 de milioane de euro. Autoritățile anunță că banii vor fi investiți în domenii prioritare precum:

28 de stejari și 3 ulmi au fost tăiați neautorizat în raionul Căușeni. Potrivit estimărilor, prejudiciul cauzat mediului se ridică la 5 477 lei. Ilegalitatea a fost raportată de Inspectoratul pentru protecția mediului, pe 4 octombrie. Potrivit Inspectoratului, urmare a sesizărilor din partea comunității, inspectorii de mediu din Căușeni au

Republica Moldova ar putea interzice importul mașinilor care au un standard de emisii mai mic de Euro-5. Anunțul a fost făcut de ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, într-un interviu pentru NM. Astfel, spune oficialul, autoritățile își propun să protejeze piața de mașini vechi. „Peste doi-trei ani, pentru vămuire va fi necesar

Pădurea din gestiunea Primăriei satului Pănășești, raionul Strășeni, a rămas fără 57 de salcâmi albi. Arborii au fost tăiați ilegal de către un locuitor al raionului, care a fost identificat și amendat. Acesta va trebui să achite și prejudicii cauzate mediului. Despre ilegalitatea din Strășeni au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru

A transmis live pe TikTok și a ajuns pe mâna poliției. Este isprava unui bărbat, amendat cu zece mii de lei pentru că ar fi dat foc la anvelope în Noaptea Învierii, contrar prevederilor legale. Cazul a avut loc în localitatea Zaicani, raionul Râșcani. Inspectorii de mediu anunță că au

Trei studenți de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), împreună cu profesorul lor, au elaborat un sistem mobil, care acumulează informații despre starea mediului. Anunțul a fost făcut de prorectorul UTM Dinu Țurcanu. El spune că sistemul „este, de fapt, un robot înzestrat cu inteligență artificială”. Sistemul a fost elaborat

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a fost desemnat de prim-ministra țării, Natalia Gavrilița, să asigure interimatul conducerii Ministerului Mediului. Potrivit anunțului făcut pe pagina Executivului, șefa Guvernului a semnat un ordin în acest sens. Așadar, în temeiul articolului 26, aliniatul 7, al Legii 136/2017, cu privire la Guvern,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x