facebook/Inspectoratul Pentru Protecția Mediului

FOTO Încă un act de braconaj dureros. În raionul Florești a fost împușcat un căprior

În satul Stîrceni din raionul Florești a fost găsit cadavrul unui căprior, cu semne evidente de împușcături în regiunea picioarelor. Precizările au fost făcute de Inspectoratul pentru Protecția Mediului pe 17 octombrie. Amintim că recent, la Călărași, a fost găsit cadavrul unui cerb.  

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a declarat că urmare a verificărilor, efectuate de inspectorii de mediu din Florești, a fost depistat un exemplar de căprior, doborât la pământ.

„În cursul raidului antibraconaj desfășurat în fondul Silvic de Stat Stîrceni, echipele de inspectori au depistat un exemplar de căprior de gen masculin, care era doborât la pământ și prezenta semne evidente de împușcături în regiunea picioarelor. Această descoperire a ridicat semne de întrebare și a declanșat o investigație amănunțită”, au declarat reprezentanții Inspectoratului.

facebook/Inspectoratul Pentru Protecția Mediului

Instituția a adăugat că Inspectoratul de Poliție din Florești a întocmit un procesul-verbal de cercetare, iar cadavrul căpriorului a fost transmis Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor pentru efectuarea unei expertize.

„Rezultatele acestei expertize vor oferi informații importante privind circumstanțele exacte ale împușcăturii”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului.

Potrivit instituției, persoanele care au săvârșit această infracțiune vor fi trase la răspundere penală conform Articolului 233 din Codul Penal.

„Această măsură se înscrie în eforturile de a descuraja și elimina braconajul și de a proteja fauna sălbatică. În conformitate cu Anexa nr. 6 din Legea Regnului Animal nr. 439 din 27 aprilie 1995, taxa de încasare pentru pagubele cauzate prin vânarea și dobândirea animalelor a fost stabilită la 1250 de lei. Acest aspect subliniază seriozitatea autorităților în ceea ce privește combaterea activităților ilegale de vânătoare și necesitatea reparării prejudiciilor cauzate mediului înconjurător”, a declarat Inspectoratul.

Menționăm că Articolul 233 prevede:

(1) Vînatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), dacă acesta a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană publică ori de o persoană cu funcţie de demnitate publică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 700 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de pînă la 3 ani, sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.

***

Amintim că, recent, la Călărași a fost găsit cadavrul unui cerb. Cel din urmă avea între 3 și 4 ani și a fost împușcat în regiunea pieptului. Cu precizări în acest sens au venit reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului, pe 12 octombrie. Instituția adăuga că autoritățile au demarat investigații pentru identificarea persoanelor responsabile de ilegalitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă de monitorizare s-a prăbușit în grădina unei gospodării din Otaci⚡️⚡️⚡️

Fragmentele unei drone au fost găsite pe 17 octombrie în grădina unui localnic din orașul Otaci, raionul Ocnița. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), aparatul are caracteristicile unui quadrocopter profesional utilizat pentru monitorizare și nu conține încărcătură explozivă.

Potrivit IGP, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 15:40. Echipele ajunse la fața locului au găsit fragmentele aparatului. Examinarea preliminară a arătat că acesta are elemente structurale din fibră de carbon și componente electronice deteriorate în urma impactului cu solul. Drona este alimentată cu baterii.

Din fericire, în urma incidentului, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

„Specialiștii continuă examinarea fragmentelor pentru a stabili proveniența aparatului și circumstanțele cǎderii aparatului de zbor”, transmite IGP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: