minoră

Minora de 13 ani, căutată de familie și oamenii legii, a fost găsită vie și nevătămată în municipiul Chișinău. Potrivit polițiștilor, există presupunerea că aceasta ar fi înscenat situația de răpire și a abandonat benevol domiciliul. Tânăra urmează a fi audiată de polițiști pentru a stabili toate circumstanțele. În adresa

Polițiștii sunt în căutarea unei minore de 13 ani din satul Roșcani, raionul Anenii Noi. Potrivit oamenilor legii, tânăra ar fi plecat la magazin ieri, 12 februarie, și nu a mai revenit acasă. Imediat a fost declanșat planul special de căutare a copilului, fiind mobilizate mai multe forțe din cadrul

O adolescentă de 15 ani, originară din satul Chițcani, raionul Slobozia, a fost găsită fără viață într-o fâșie forestieră. În ajun, părinții au alertat poliția în legătură cu dispariția sa. Ea plecase la Tiraspol, însă nu s-a mai întors acasă. Forțele de ordine au pornit în căutarea minorei și au

O minoră în vârstă de 15 ani a sărit în gol de la etajul 15 al unui bloc de locuit din capitală. Cazul a avut loc în data de 5 februarie, pe strada Piața Unirii Principatelor. Tânăra s-a ales cu multiple leziuni corporale, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii din Hâncești au depistat în dimineața de 31 ianuarie o minoră în stare de ebrietate la volanul unei mașini. Incidentul s-a produs pe o stradă din Hîncești. Polițiștii de patrulare au stopat o mașină marca Volkswagen Passat, condusă de o tânără. Oamenii legii i-au solicitat actele, însă aceasta a

Trei tineri au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, săvârșit cu bună-ştiinţă asupra unei minore, de două sau mai multe persoane şi acţiuni violente cu caracter sexual, săvârșite cu bună-ştiinţă asupra unei minore, de două sau mai multe persoane. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani. Cei

O adolescentă de 18 ani a murit în urma unui accident care s-a produs în apropierea satului Rădeni din raionul Călărași. Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla fratele său, un bărbat de 25 de ani, care consumase alcool. Accidentul s-a produs pe 1 ianuarie, la ora 23:25, în apropierea

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a decedat, după ce s-a tamponat cu motoreta într-un automobil parcat pe acostament. Accidentul a avut loc în seara zilei de 20 iulie, în localitatea Elizavetovca din raionul Dondușeni. Potrivit poliției, tânărul și o minoră de 17 ani se deplasau cu motoreta

Un bărbat de 63 de ani a fost reținut de oamenii legii. Acesta este cercetat penal, după ce s-a încuiat în casă cu o minoră de 5 ani și a impus-o să se dezbrace. Incidentul a avut loc în seara zilei de 10 iulie, într-o localitate din raionul Nisporeni. Potrivit

Cadavrul unei fete de 15 ani a fost găsit în râul Nistru, în dimineața zilei de astăzi, 27 iunie. În ajun, aceasta a mers la scăldat. Incidentul a avut loc în apropiere de localitatea Răscăieți din raionul Ștefan Vodă. Potrivit primelor informații, fata a mers la scăldat cu alte două

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x