Partidul de guvernare din Republica Moldova Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a anunțat susținerea, în turul II al alegerilor prezidențiale din România, pentru Elena Lasconi – candidata Uniunii Salvați România. Mai mult, PAS a anunțat că „va face campanie pentru candidatul pro-european”. Cu precizări în acest sens a venit liderul PAS
O nouă inițiativă dedicată protecției mediului a prins rădăcini. Pe 16 noiembrie, am plantat “Pădurea Prieteniei” în comuna Băcioi, satul Frumușica, alături de peste 400 de voluntari din sectorul privat și public. În cadrul acestui proiect, au fost plantați 16.000 de copaci într-o singură zi, contribuind la reabilitarea a 4
Chișinău, 25 noiembrie 2024: BDR Associates Moldova a obținut distincția Silver Award for Excellence la categoria Inclusive Communication & Diversity Management în cadrul prestigiosului Romanian PR Award. BDR Associates Moldova a obținut acest premiu notoriu pentru campania națională de educație financiară „Generația Inteligenței Financiare”, realizată în parteneriat cu iute Moldova
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că săptămâna aceasta se află în India, alături de reprezentanți ai patru universități din Moldova, pentru a promova oportunitățile de studii în țara noastră. În acest sens, delegația Republicii Moldova participă la World Education Forum 2024, organizat la New Delhi. Potrivit lui
Săptămâna viitoare se vor înregistra maxime de până la +7°C în partea de sud a Republicii Moldova și minime de până la -8°C la nord. Datele se regăsesc pe platforma Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Pe 30 noiembrie sunt așteptate ploi slabe în nordul țării. În perioada 25 noiembrie – 1
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a declarat, pe 24 noiembrie, că a fost informat despre cazul cetățeanului Țvi Kogan, „raportat dispărut în orașul Abu Dhabi”. Instituția a adăugat că este în contact permanent cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite pentru clarificarea circumstanțelor acestui caz. „Ambasada Republicii Moldova la Abu
Există riscul că Moldovagaz nu va putea cumpăra gaze. Declarația a fost făcută de membrul Consiliului de observatori al Moldovagaz, Sergiu Tofilat. Potrivit lui Tofilat, motivul este pentru că societatea pe acțiuni funcționează fără conducere completă. Tofilat a mai spus că, în septembrie curent, i-a expediat președintelui Comisiei parlamentare economie,
La Chișinău ar putea fi construită o centrală de producere a energiei electrice. Premierul Dorin Recean a declarat că a fost anunțată o licitație în acest sens și că există interes din partea investitorilor. Centrala, a menționat Recean, va avea capacitatea suficientă să asigure cu energie întreaga țară. La emisiune
Moldovenii cu cetățenie română sunt așteptați să participe, începând cu 22 noiembrie, la alegerile prezidențiale din România. La ora 12:00 începe votul pentru prezidențiale în străinătate. Românii care locuiesc în străinătate sau se află în afara României au la dispoziție trei zile pentru a vota. Cetățenii români cu drept de
Până la această oră, poliția Republicii Moldova a raportat deja despre trei accidente rutiere care s-au produs pe 21 noiembrie. Primul a avut loc în raionul Cantemir. Un automobil a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac. Trei pasageri, o femeie și doi minori, au fost transportați la