Motorina continuă să se scumpească în Republica Moldova. Potrivit prețurilor maxime de referință stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru 8 aprilie, combustibilul va costa 34,19 lei pe litru — cu 18 bani mai mult față de ziua precedentă. Benzina A95 crește și ea ușor, cu 2
Guvernul Republicii Moldova va decide în următoarele săptămâni „care sunt pașii pe care urmează să îi facem mai departe”, în funcție de rezultatul alegerilor din Ungaria și de poziția noului guvern de la Budapesta față de aderarea Ucrainei la UE. Declarația a fost făcută de viceprim-ministra pentru integrare europeană Cristina
Conflictele globale, inclusiv războiul din Orientul Mijlociu, pot împinge agenda de extindere a Uniunii Europene pe planul doi sau trei pentru statele membre. Totuși, aceste noi provocări pot consolida argumentele în favoarea extinderii, întrucât UE înțelege tot mai bine că primirea de noi membri reprezintă o investiție în securitatea și
La 17 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, președinta Maia Sandu a evocat ziua drept „un moment rușinos din istoria noastră”, când statul și-a agresat proprii cetățeni pentru simpla revendicare de a li se respecta voința exprimată prin vot. Trauma acelor evenimente „nu se va putea vindeca atâta
Majorarea tarifelor la transportul public din Chișinău i-a împărțit pe locuitori între cei dispuși să plătească și cei care consideră noile prețuri prea mari. Unii deja se gândesc să-și ia o bicicletă, alții își fac provizii de abonamente la tarifele actuale, iar alții cer ca, odată cu scumpirea, să fie
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de intensificare a vântului pentru toată Republica Moldova, valabil în intervalul 7 aprilie, ora 10:00 — 8 aprilie, ora 20:00. În această perioadă se prevăd rafale de vânt nord-vestic de până la 15-20 m/s pe arii extinse. Potrivit hărții emise de Serviciul
Împrumuturile pentru Moldova vor deveni mai ieftine, iar investitorii străini vor privi țara cu mai multă încredere, după ce agenția internațională Moody’s a acordat Republicii Moldova cel mai bun rating de credit din ultimii 25 de ani, majorând evaluarea de la B3 la B2, cu perspectivă stabilă. Anunțul a fost
Uniunea Avocaților din Republica Moldova și-a exprimat solidaritatea față de colegii din Franța, aflați în grevă începând cu 1 aprilie împotriva unui proiect de lege care vizează simplificarea procedurilor penale. Baroul din Paris, care numără 35.000 de avocați, a votat o „grevă a zelului” pentru toate procedurile penale, iar pe
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Motorina depășește pragul de 34 de lei per litru— Ceban, după sesizarea PAS la CNA: să-și vadă de treabă— Cu cât se scumpesc abonamentele la transport în Chișinău?— Gherman despre plecarea lui Stamate din PAS: Avea un
Republica Moldova nu riscă să rămână fără energie electrică din cauza unui eventual deficit în România, iar criticile că țara a trecut de la o dependență energetică la alta sunt nefondate. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, într-un interviu acordat publicației PressOne. „Dependența de Est era una