Ala Nemerenco este cea care ar fi ales să nu „își mai continue activitatea în instituțiile statului”, după expirarea mandatului său din funcția de ministru al Sănătății. Declarația a fost făcută de către președinta țării, Maia Sandu, în cadrul ediției din 5 februarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Pentru cele mai multe categorii de cetățeni, veniturile sunt mai mari în prezent decât în anii precedenți, chiar și dacă este luată în calcul inflația, susține președinta Maia Sandu. Declarația a fost făcută în ediția din 5 februarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, unde șefa statului a subliniat
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Victoria Belous, a venit cu replici către cei 42 de deputați din opoziție care au inițiat moțiunea simplă împotriva ministrei Agriculturii, Ludmila Catlabuga, în cadrul ședinței Parlamentului din 5 februarie. Deputata a atras atenția că, în cadrul dezbaterilor, care au durat mai mult de 5
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Fost ministru al Justiției: „În kuliok erau între 500 și 700, posibil euro”— Școlile din Chișinău, din nou online pentru joi și vineri— Grosu, despre plecările din fracțiunea PAS: un fenomen firesc— Centrala de la Cuciurgan a
Moțiunea simplă împotriva ministrei Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a picat. Doar 34 de deputați au votat în favoarea demiterii ministrei. Moțiunea de cenzură a fost înaintată la ședința Parlamentului din 5 februarie de către 42 de deputați din opoziție, nemulțumiți de starea și politicile din agricultură. Aflată la
Ministerul Sănătății a venit cu precizări în cazul medicului anesteziolog-reanimatolog, cercetat pentru viol, care a fost reabilitat în funcție la Spitalul Clinic de Psihiatrie, după o comisie internă care nu a depistat abateri. Ministerul Sănătății subliniază că nu dispune de pârghii pentru a decide dacă o persoană este vinovată sau
Deputatul și liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat pe 5 februarie, de la tribuna Parlamentului, că în satul Dereneu, raionul Călărași, are loc „o situație ieșită din comun”, unde familia unui preot, inclusiv copiii acestuia, s-ar afla de mai multe zile baricadată în biserică. Igor Dodon a venit cu
Compania Viorica Cosmetic a venit cu precizări după ce Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat că, în urma controalelor privind respectarea cerințelor de plasare pe piață a produselor cosmetice, au fost identificate două loturi ale parfumului Adora Entourage care ar conține substanțe interzise. Reprezentanții companiei spun că parfumul
Siguranța în mediul online rămâne o provocare reală pentru multe fete și femei din Republica Moldova. Hărțuirea digitală, amenințările, tentativele de acces neautorizat la conturi sau expunerea abuzivă a informațiilor personale afectează disproporționat prezența și participarea lor în spațiul digital, contribuind la retragere, autocenzură și pierderea încrederii în mediul online.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Nicolae Botgros, a primit de la membrii Mișcării Alternativa Națională o factură din partea cetățenilor. Reprezentanții fracțiunii l-au invitat pe deputat să susțină inițiativa privind reducerea tarifelor la gazele naturale, la care Botgros a răspuns: „cu mare drag”. Imaginile au fost făcute publice de către