Moldova

În cadrul unei emisiuni-țintă, Iute Group a plasat obligațiuni suplimentare în valoare de 140 de milioane de euro către investitori instituționali, cu scadența în 2030. Fondurile atrase vor fi utilizate pentru extinderea portofoliului de credite, dezvoltarea activității și refinanțarea obligațiunilor cu scadența în 2026. Grupul bancar digital a atras investiții

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că procurorul general Alexandru Machidon trebuie să ofere explicații publice clare în legătură cu cei 75.000 de euro descoperiți în beciul casei părintești. Grosu a subliniat că informațiile despre acest caz apar într-un raport al Comisiei de Evaluare a Procurorilor publicat încă din martie, însă

Maib, în parteneriat cu Mastercard, a lansat GenAI Training Program – o inițiativă dedicată dezvoltării competențelor viitorului și integrării inteligenței artificiale în activitatea de zi cu zi a oamenilor maib. Programul reflectă strategia maib de a investi constant în dezvoltarea oamenilor săi și de a consolida o cultură internă bazată

Medpark își propune să aducă pacienților cea mai bună experiență medicală digitală și lansează o nouă aplicație mobilă, construită de la 0. În prima versiune, deja poți face programări instant la peste 150 de medici pentru întreaga familie, inclusiv pentru pacienți care nu au fost niciodată la Medpark și ai

Škoda Moldova anunță lansarea oficială a noului Škoda Kodiaq RS pe piața din Republica Moldova. Cel mai puternic și dinamic Kodiaq din noua generație este deja disponibil în showroom-urile din Chișinău, într-o ofertă specială cu preț de la 48.800€, în limita stocului disponibil. Noul Kodiaq RS combină performanța sportivă, tehnologiile

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Cum văd moldovenii soluționarea conflictului transnistrean?— Ozerov, o nouă vizită în Găgăuzia: discuții pe mai multe teme și donații— Ministerul Culturii taie din lista lui Usatîi: doar 4 artiști, acceptați— Reforma administrativ-teritorială, prin lupa politicienilor— Fermierii au

Bolile aparatului circulator au rămas principala cauză de deces în Republica Moldova în 2025, fiind responsabile pentru 56,6% din totalul deceselor înregistrate în țară, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Pe locul doi se situează tumorile maligne, cu 17%, urmate de bolile aparatului digestiv cu 7,8%, bolile respiratorii

Consiliul de Supraveghere al Companiei „Teleradio-Moldova” a acceptat pe 27 mai, cu șapte voturi pentru și unul împotrivă, demisia lui Vlad Țurcanu din funcția de director general, transmite Moldova 1. Funcția a fost declarată vacantă începând cu aceeași dată, iar Țurcanu va asigura interimatul până la numirea unui nou director

Locuitorii comunei Dereneu, raionul Călărași, se tem că ploile torențiale vor distruge ceea ce a mai rămas din gospodăriile lor după inundațiile de săptămâna trecută. Maria Furculiță a declarat pentru NewsMaker că încă strânge deșeurile aduse de ape: curțile sunt pline de noroi, iar recoltele au fost compromise în doar

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut pe teritoriul Ucrainei, după ce ar fi părăsit unitatea militară în care fusese înrolat benevol. Potrivit informațiilor preliminare obținute de la Consulatul Republicii Moldova la Odesa, persoana s-ar fi aflat în ultimele luni pe teritoriul Ucrainei,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x