natalia gavriliță

13 instituții de învățământ din țară vor primi circa 14,3 milioane de euro. Banii vor fi investiți în 20 de proiecte. În urma implementării acestora, vor fi dotate circa 52 laboratoare și centre de cercetare, 67 săli de curs, săli polifuncționale și alte spații de instruire. La evenimentul de lansare

Prim-ministra Natalia Gavrilița a participat astăzi la conferința internațională „Aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) – realizări și perspective”. Oficialul a spus că odată cu integrarea noastră în zona SEPA, atât cetățenii care trăiesc în țările membre, cât și companiile din Moldova vor putea conta

Prim-ministra Natalia Gavrilița a infirmat informațiile apărute în spațiul public înainte de ședința Guvernului, după spargerea conturilor de Telegram ale președintei Maia Sandu și a vicepremierului Andrei Spînu. „Înțeleg că conturile de Telegram ale unor oficiali au fost sparte. Este de vorba și de președintele țării, dar și de vicepremierul

Premierul Natalia Gavrilița a fost întrebată cât de reale sunt declarațiile experților din domeniu precum că tariful la energia electrică ar putea ajunge până la 10 lei/kWh. Deşi a evitat să spună la cât ar putea ajunge prețul, Gavrilița a precizat că acesta nu va depăşi suma de 10 lei.

Republica Moldova nu are un contract de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan, deoarece întreprinderea solicita să fie luate anumite decizii pentru un preț mai accesibil. Despre aceasta a informat prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova. Mai mult, premierul susține că negocierile

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco spune că Ion Ceban „a revenit la vechile practici de pe timpul când era în PSRM – de a da în judecată oponenții politici pentru lezarea propriei imagini”. Reacția oficialului vine după ce edilul a anunțat că va depune o cerere prealabilă de chemare în judecată

„Îi sugerăm să mai asculte o dată declarațiile doamnei premier”. Asta au declarat pentru NM, reprezentanții Guvernului, după ce edilul a anunțat că va depune o cerere prealabilă de chemare în judecată a premierului Natalia Gavriliță, dar și a Ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. „Domnul Ceban din realitatea lui paralelă vrea

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va depune o cerere prealabilă de chemare în judecată a premierului Natalia Gavriliță, dar și a Ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. Edilul susține că prim-ministra a lansat o informație falsă despre faptul că el ar fi în lista persoanelor supuse sancțiunilor de către SUA.

Ședința Guvernului din 26 octombrie a început pe întuneric. Luminile au fost deconectate în contextul crizei energetice. Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că lumina va fi conectată pentru câteva minute pentru ca jurnaliștii să realizeze fotografii. „Jurnaliștii ne roagă pe 5 minute să aprindem luminile pentru poze și filmări protocolare.

„Este un element din războiul hibrid împotriva țării, oamenilor și ordinii constituționale”. Este reacția premierului Natalia Gavrilița la protestele din ultima perioadă organizate de partidul „ȘOR”. Declarația a fost făcută în cadrul unui video plasat pe rețelele de socializare. Șefa executivului a mai rugat cetățenii să aibă răbdare pentru a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x