Dosarul despre cumpărare Instanța a plasat în arest preventiv cinci foști deputați care au fost reținuți în dosarul despre cumpărarea deputaților comuniști în anul 2015. Toți cei cinci au fost acuzați de îmbogățire ilicită. Printre cei arestați este și Artur Reșetnicov, fost deputat PDM, fost judecător al Curții Constituționale, dar
Gazele naturale Tariful la gazele naturale a fost majorat de la 11,01 lei până la 15,18 lei pentru un metru cub. Tariful a fost majorat retroactiv — de la 1 ianuarie. Anterior, guvernul a dat asigurări că va compensa consumatorilor casnici majorarea tarifului pentru primii 150 de metri cubi. Încălzirea
Șeful statului Președintele Maia Sandu a fost în câteva sate din raionul Hâncești, unde a discutat cu localnicii, inclusiv despre criza energetică și creșterea prețurilor. Sandu a dat asigurări că, prin eforturi comune și prin muncă cinstită, vom reuși să facem față acestor probleme. Carburanții Prețul la benzină în Moldova
Epidemia: situația 200 de cazuri noi de COVID s-au înregistrat astăzi în Moldova, după ce s-au procesat 1093 de teste. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat de la începutul pandemiei a ajuns până la 46 796 de persoane. 35 018 dintre ele s-au însănătoșit, 1211 au decedat. Peste
Președintele: despre coaliție și cheltuielile sale Președintele Igor Dodon i-a sfătuit pe socialiști să nu se grăbească să ia o decizie despre o eventuală coaliție cu democrații. Iar partidelor PAS și DA, Dodon le-a sugerat «să nu ardă podurile», pentru că în politică totul este posibil, chiar și negocieri noi