oms

Primele camioane cu ajutoare umanitare au ajuns în Fâșia Gaza, la câteva ore după ce a intrat în vigoare acordul de încetare a focului între Israel și militanții palestinieni, transmite BBC. Camioanele cu ajutoare de la diferite organizații, inclusiv cele afiliate Organizației Națiunilor Unite, au început să aducă medicamente, alimente

Toate persoanele vaccinate complet împotriva COVID-19 vor avea acces liber în Spania din 7 iunie. Declarația a fost făcută de către premierul spaniol Pedro Sanchez pe 21 mai. Oficialul a precizat că vor fi acceptați doar turiștii cărora le-au fost administrate seruri aprobate de Organizația Mondială a Sănătății și Agenția

Vaccinurile sunt eficiente împotriva „tuturor tulpinelor de coronavirus”. Este concluzia Organizației Mondiale a Sănătății, scrie Euronews pe 20 mai. Vaccinurile aprobate până acum sunt eficiente împotriva „tuturor variantelor virusului”, a declarat joi OMS și a îndemnat oamenii să continue să fie vigilenți în fața COVID-19. „Dacă situația din Europa se

Statele bogate ar trebui să doneze vaccinuri împotriva coronavirusului țărilor sărace, în loc să vaccineze copiii. Declarația a fost făcută, pe 14 mai, de către directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de BBC. Capul OMS a subliniat că în prezent nu toate statele au acces la

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus s-a vaccinat împotriva coronavirusului. Anunțul a fost făcut de către oficial pe pagina sa de Twitter. „Azi a venit rândul meu să mă vaccinez contra COVID-19 la Clinica Universitară din Geneva”, se arată în mesaj. Directorul OMS nu a

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a autorizat utilizarea de urgență a vaccinului chinezesc Sinopharm. O decizie în acest sens a fost luată vineri, 7 mai. „Îndemnăm producătorul să participe la Platforma COVAX și să contribuie la obiectivul unei distribuții mai echitabile a vaccinurilor”, a spus Mariângela Simão, asistentul directorului general

Organizația Mondială a Sănătății va examina siguranța vaccinului rusesc anti-Covid „Sputnik V” la sfârșitul lunii iunie-iulie. Declarația a fost făcută de către expertul OMS Mariangela Simao, scrie RBC. „Așteptăm când va apărea întregul dosar și se va confirma corespunderea criteriilor pentru testările clinice și cele de producere, pentru ca experții

Pentru imunizarea contra coronavirusului a majorității adulților din întreaga lume sunt necesare între $35 mlrd și $45 mlrd, a declarat directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), citat de Forbes. Pentru ca aceasta să se întâmple anul viitor, este necesar ca încă în 2021 să fie atrasă suma de până la

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a omologat vineri de urgenţă vaccinul contra Covid-19 de la Moderna, al cincilea beneficiar a unei astfel de validări din partea agenţiei sanitare a ONU, informează AFP, citat de News.ro. Acest vaccin cu ARN mesager „se adaugă listei în creştere a vaccinurilor validate de OMS

Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au donat Agenției Naționale pentru Sănătate Publică instalații de decontaminare pentru urgențele de sănătate publică și echipamente IT. Echipamentele au fost transmise în cadrul unui eveniment organizat pe 8 aprilie. Specialiștii implicați în investigarea epidemiologică

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x