парламент

Deputații se vor întruni pe 24 februarie în ședință plenară, pentru a examina solicitarea Guvernului privind instituirea stării de urgență în Republica Moldova. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanții Legislativului. Reprezentanții Parlamentului au precizat că deputații se vor întruni astăzi în ședință plenară, însă ora exactă nu

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a avut, la Baku, o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Azerbaidjan, Ali Asadov. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor moldo-azere, în special pe plan economic, comercial, turistic și investițional. Igor Grosu a subliniat faptul că autoritățile de la Chișinău sunt determinate să asigure un climat

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va întreprinde, în zilele de 21-23 februarie curent, o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitația președintelui Parlamentului acestei țări, Sahiba Gafarova. Din delegația Parlamentului va face parte și deputatul Vitalie Jacot, membrul Grupului de prietenie cu Republica Azerbaidjan. Programul vizitei include întrevederi cu

Asociația „Promo-LEX” va monitoriza activitatea Parlamentului Republicii Moldova în următorii patru ani. Monitorizarea se va face pe câteva direcții: transparența decizională promisiunile electorale, evaluarea modului de organizare și desfășurare a ședințelor plenare, activitatea comisiilor parlamentare, controlul parlamentar, managementul bugetar și administrativ. „Ne dorim ca activitatea Parlamentului să fie nu doar

Deputații s-au întrunit astăzi, 17 februarie, în ședință. Aceasta după ce, Biroul permanent al Legislativului a aprobat proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare pentru 17-25 februarie 2022. În această perioadă, deputații vor examina mai multe proiecte de hotărâre – privind numirea în funcție a președintelui Consiliului Concurenței; privind încetarea

Mai multe organizații neguvernamentale din Republica Moldova, împreună cu membrii Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic solicită amânarea adoptării modificărilor la Legea deșeurilor care prevăd legalizarea incinerării deșeurilor de anvelope auto. Într-o declarație a semnatarilor se menționează că structurile de stat responsabile nu au în prezent capacitatea

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a avut, pe 11 februarie o întrevedere cu prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, aflat la Chișinău în contextul ședinței comune a Guvernelor Republicii Moldova și României. Igor Grosu a menționat că ședința comună de astăzi a Guvernelor de la Chișinău și de la București este

Deputații au adoptat, în ședința plenară de astăzi, 10 februarie, pachetul de legi care prevede instituirea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Fondul va deveni principala sursă de finanțare a proiectelor investiționale, destinate autorităților publice locale, din domeniul energetic, dezvoltării rurale, infrastructurii locale, atractivității turistice, dezvoltării infrastructurii economice și

Satul Slobozia Mare din raionul Cahul a primit cu titlu gratuit din partea Comunității Comunelor „Terres de Saone” din Franța un autobuz de mici dimensiuni. Autoturismul a fost scutit de plata drepturilor de import. Deputații au aprobat proiectul respectiv de lege în două lecturi. Donația este făcută în cadrul unui

Partidul „ȘOR” a solicitat demisia ministrului Afacerilor Interne Ana Revenco. Potrivit parlamentarilor, în cadrul MAI „totul se rezumă la demiteri abuzive”. Declarația a fost făcută înainte de a începe ședința Parlamentului din 10 februarie. În final, Tauber a anunțat că reprezentanții partidului nu vor participa nici de această dată la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x